Categories: Eveniment

Gorbunov vrea o pedeapsă mai mică

Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Penal, o parte din persoanele condamnate definitiv la închisoare, au putut beneficia de legea mai favorabilă, iar pedeapsa le-a fost micşorată.
La fel s-a întâmplat şi cu Serghei Gorbunov (foto), cetăţeanul moldovean, condamnat în anul 2010 la 13 ani de închisoare pentru tâlhărie, după ce l-a atacat pe patronul unei case de schimb valutar din Deva. Atunci, pedeapsa sa a fost contopită şi cu altele concurente, iar în final a ajuns să aibă de executat 16 ani. Deşi, iniţial, cererea de beneficierea unei legi mai favorabile în cazul lui Gorbunov a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, instanţa a declinat competenţa către Judecătoria Aiud. La rândul lor, magistraţii  de aici au considerat că rezolvarea cererii este de competenţa Tribunalului Alba. Astfel, în cele din urmă, ieri, Curtea de Apel Alba Iulia a decis ca Judecătoria Aiud să facă lumină în acest caz. Reamintim că Serghei Gorbunov a fost acuzat de patronul unei case de schimb valutar din Deva că, în anul 2003, l-a atacat şi apoi i-a furat o borsetă în care se aflau peste 65.000 de lei. (L. Goangă)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

10 ore ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

13 ore ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

14 ore ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

o zi ago

Șpaga, bat-o vina! România, locul 1 la dare de mită

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…

o zi ago