Goana după… aer

Dorin Corpade

Cu nici o sută de ani în urmă, Săcărâmbul era mai mare decât municipiul Deva (ca număr de locuitori). Acum, însă, cu ajutorul devenilor, mai că se transformă înt-un mic cartier al acestuia, pentru că unii dintre locuitorii urbei au pornit în căutarea… aerului. A aerului şi nu aurului, deşi titulatura de „eldorado transilvan” a aţâţat curiozitatea şi interesul multor regi şi împăraţi.
Săcărâmbul, aşezarea dintr-un fost mare crater vulcanic, are câteva particularităţi care îi uimesc pe unii cercetători şi ademenesc foarte mulţi vizitatori. Se spune despre zonă că este un centru puternic încărcat energetic, iar aerul este de-a dreptul miraculos. Deşi aşezarea „urcă” până spre mia de metri, atmosfera de acolo este specifică unor altitudini de aproximativ 3.000 de metri. Aerul este pur, ozonat şi puternic ionizat negativ. Nici apa nu este mai prejos. Pură şi încărcată de energie. A fost apreciată chiar de împăratul Franz Jozef, când a poposit în „pădurea de argint” a Săcărâmbului, în drumul său spre minele din Zlatna. Pădurea de argint este, de fapt, unica rezervaţie de fag alb din zonă.
Cu toate aceste enumerări, fosta aşezare minerească nu şi-a epuizat potenţialul atractiv. Fără teama de a greşi se poate afirma despre Săcărâmb că este un muzeu în aer liber. Poate fi întâlnită aici o biserică romano-catolică de pe vremea Mariei Tereza, zidită pe la 1777, apoi pot fi văzute ruinele bisericii trăsnite, o biserică greco-catolică înalţată prin 1800. Despre fostul oraş mineresc se poate spune că a fost o aşezare singulară în lume, pe teritoriul său descoperindu-se peste o sută de tipuri de minerale, unele dintre ele foarte rare sau, chiar, unice pe pământ, precum săcărâmbitul.
Şi chimia s-a îmbogăţit cu un element descoperit în premieră mondială pe aceste locuri. Este vorba despre teluriu, care, ulterior, a ocupat un loc bine definit în celebrul Tabel al lui Mendeleev. Bogatele rezerve de aur şi argint ale zonei au favorizat apariţia unei şcoli superioare de minerit care, din primii săi ani de activitate s-a făcut remarcată în lume. De lângă piramidele faraonilor, vice-regele Egiptului a cerut specialişti formaţi la şcoala din Săcărâmb pentru o serie de lucrări cu profil minier. Între dascălii care s-au remarcat la această şcoală a fost şi Ioseph Franzenau, cavaler al Ordinului Franz Josef, printre altele şi pionier al ecologizării haldelor de steril.
În vremurile sale de glorie, în Săcărâmb au început să funcţioneze o sumedenie de bănci, o fabrică de bere,  fel şi fel de ateliere şi s-au construit peste două mii de case. Vremurilor de glorie le-a urmat declinul. Cei care au închis minele, după anul 2000, au cântat prohodul aşezării. Locuitorii satului de munte aşteaptă să se întâmple o minune, iar cei mai tineri să-şi poată găsi un loc de unde să mănânce o pâine mai albă, fără a mai fi nevoiţi să-şi caute norocul pe drumurile pribegiei, printre străini. Şi, totuşi, dacă aurul nu mai are căutare, de ce nu se încearcă valorificarea aerului în scopuri terapeutice? Investiţiile în acest scop sunt cu mult mai mici decât în minerit.