Politica si administratie

Gligor se bazează pe încrederea colegilor din PDL

05 dorin gligor_05Sorina Popa

La 1 martie, democrat-liberalii hunedoreni îşi vor alege o nouă conducere judeţeană. Până în prezent, Dorin Gligor (foto), actualul lider al PDL Hunedoara şi Daniel Răducanu, primarul comunei Baru, şi-au anunţat candidaturile pentru postul de preşedinte al organizaţiei judeţene a democrat-liberalilor.

„S-a ales praful de programul USL”
„Categoric, beneficiez de încrederea majorităţii membrilor PDL Hunedoara. Altfel, nici nu aş fi candidat pentru şefia organizaţiei judeţene a PDL. Nu am un program pe care să-l prezint colegilor. Cred că lumea e sătulă de programe, pe care nimeni nu le mai ia în seamă. De exemplu, vedem acum ce se întâmplă cu marele program propus de USL. S-a ales praful de el. Atuul meu principal este încrederea colegilor mei. Am demonstrat, atât ca simplu membru, dar şi ca vicepreşedinte şi, în ultima vreme, ca lider al PDL Hunedoara, că merit încrederea democrat-liberalilor din judeţ. Aceasta nu a scăzut nici atunci când am avut de dus lupte politice, nici când am trecut prin perioade dificile, nedrepte din punct de vedere politic”, a declarat Dorin Gligor pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Liderul PDL din judeţ susţine că nu exclude o viitoare colaborare cu PNL, acum, că USL este un proiect aflat la final de drum. „Este absolut posibilă o colaborare cu PNL. Este, totuşi, prematur să vorbim de o asemenea chestiune. Atitudinea noastră, în teritoriu, nu duce la imposibilitatea unor înţelegeri la nivel judeţean. O alianţă politică se bazează pe încredere. În judeţul Hunedoara, cred că noi, cei de la PDL, putem aduce un plus pentru viitoarea alianţă, cu PNL. Esenţial este că suntem deschişi la orice formă de parteneriat politic. Vedem foarte bine realitatea”, susţine Gligor. Liderul judeţean al democrat-liberalilor a afirmat că „de 20 de ani, politicienii români doar câştigă. În schimb, alegătorii pierd mereu”.

Alegeri fără fast
„Organizaţia PDL Hunedoara este unită. Alegerile din 1 martie ne va arăta că organizaţia este solidă. Ne aşteaptă mai multe bătălii electorale anul acesta. Obiectivul nostru pentru 1 martie este să dăm un semnal al unităţii organizaţiei judeţene şi nu fastul. Festivismul, după părerea mea, nu are ce căuta în politică, atâta timp cât alegătorii nu câştigă nimic din asta”, a adăugat Dorin Gligor, preşedintele organizaţiei judeţene a PDL.
Surse din PDL Hunedoara susţin că Daniel Răducanu, primarul comunei Baru, candidează pentru şefia organizaţiei, deoarece, dacă va câştiga, îi va „elibera” pe toţi primarii PDL din judeţ care vor să părăsească partidul şi să se înscrie în altă formaţiune politică, şi astfel, să nu-şi piardă mandatul.

2 comentarii la „Gligor se bazează pe încrederea colegilor din PDL

  • Gligor se bazeaza pe naivitatea colegilor din PDL, pe neimplicarea lor.In schimb se bazeaza pe faptul ca la ora alegerilor va fi treaz, fara cearcane, si cu un discurs pe care numai el il intelege.in alta ordine de idei , la nebunia politica din Romania , Gligor este persoana potrivita.Mai explicit, acest neica nimeni, acest frustrat, neimplinit, perdant pe linie si profitor politic, nu poate fi decat in fruntea unui partid.Din pacate marea majoritate asta merita.
    Bafta! fata palida, privire tulbure .

  • Avem nevoie astazi , sa facem educatie cu cei cu scoala si facultate care au incalcat legea !

    In Finlanda nu trebuie să plăteşti nimic pentru serviciile educaţionale nici măcar când faci o facultate, masterat sau doctorat. În plus, elevilor li se asigură un prânz gratuit şi transport gratuit dacă locuiesc la mai mult de 5 km de şcoală. Legea finlandeză obligă ca meniul să fie gratuit, nutritiv, și cu multe feluri de salate și fructe. Dacă orele se prelungesc până după-amiază, școala are obligația de a oferi o gustare elevilor. Finlanda are cel mai mare procent, din Europa, al elevilor care ajung la facultate, 66%, iar 93% dintre finlandezi promovează liceul.Elevi au gratuitati la spectacole ,teatrul ,muzeu ,castele . În același timp, diferența dintre cei mai slabi și cei mai buni elevi este cea mai mică din lume.

    Sistemul de valori al finlandezilor are la bază educația nu acumularea de bunuri.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura