Sport

„Gladiatorul“ cu vise de campion

Ciprian Marinuţ11 x 1 mezei si antrenorul Florescu

Singurul sportiv din judeţ care luptă în gale profesioniste de MMA, Alexandru Mezei (foto), legitimat la Gladiators Gym Deva, are planuri mari în 2015. Luptătorul antrenat de Claudiu Florescu şi-a  propus câştigarea centurii de campion naţional la categoria 65 kilograme, obiectiv pentru care are nevoie de o serie de noi victorii în circuitul RXF (Romanian Xtreme Fighting). Primul meci al deveanului în acest circuit în anul 2015 va fi în data de 9 februarie, într-o gală ce va avea loc la Braşov.
A dat startul la pregătiri
După cele două victorii consecutive obţinute la finalul anului 2014 în circuitul RXF, Alexandru Mezei a devenit un sportiv respectat şi cu pretenţii în galele profesioniste de MMA din România. Cu un bilanţ general de patru victorii şi un singur eşec în MMA, sportivul legitimat la Gladiators Gym Deva îşi propune să îşi continue ascensiunea şi să ajungă să concureze pentru câştigarea titlului de campion naţional la categoria 65 kilograme. Conştient că o astfel de performanţă se obţine prin muncă şi efort şi presat de apropierea primului meci care e în luna februarie, Alexandru Mezei a început pregătirile în chiar prima săptămână a noului an. „Şi Alexandru, şi eu, ne dorim performanţe mai mari în anul 2015 şi suntem dispuşi să muncim şi să facem sacrificii pentru ele. Astfel, sportivul a intrat într-un stagiu de pregătire centralizată încă din prima săptămână a anului, deoarece are meci în data de 9 februarie. Alexandru va lupta cu Răzvan Duţă, de la Respect Gym Găeşti, într-o gală ce va avea loc la Braşov, în cadrul circuitului RXF. Va fi al treilea meci al lui Alexandru din contractul de cinci pe care îl avem în circuitul RXF”, a afirmat antrenorul Claudiu Florescu. Antrenorul a precizat că titlul de campion al RXF la categoria 65 kilograme este unul greu de obţinut, dar crede că Mezei are potenţial pentru a-l câştiga. „Va fi greu, întrucât sunt mulţi sportivi valoroşi la categoria aceasta, dar nimic nu e imposibil. Cu multă muncă şi cu ambiţie se poate ajunge sus”, a punctat Florescu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura