Categories: Sport

Gimnastele pregãtesc „mini-olimpiada” în Canada

Ciprian Marinuţ

Andreea Iridon, Laura Jurca (foto) şi Andreea Munteanu, de la CNS CSS „Cetate” Deva şi Paula Tudorache, de la Dinamo Bucureşti, vor reprezenta România la tradiţionala competiţie „International Gymnix” din Canada. Concursul are rol de verificare în perspectiva participării tricolorelor la „Festivalul Olimpic al Tineretului European 2013”, programat în luna iunie, în Olanda.

Pentru experienţă şi atitudine
Aflate de la începutul anului în cantonamentul de la Izvorani, Andreea Iridon şi Laura Jurca, născute în 1999, Paula Tudorache şi Andreea Muntean, născute în 1998, au vârsta potrivită pentru a face parte din echipa României la FOTE 2013. Din acest motiv, la competiţia din Canada, cele patru gimnaste vor încerca o adaptare la regulamentul „mini-olimpiadei europene”, astfel că toate vor concura la patru aparate. „Pe lângă criteriile de vârstă, regulamentul de concurs la FOTE 2013 prevede ca notele tuturor celor trei componente ale unei echipe să fie luate în calcul în clasamentul final. Se elimină astfel posibilitatea unor erori sau gafe, oferită de sistemele în care în calculul final punctează două din trei sau trei din patru sportive. Din acest motiv, la concursul din Canada, toate cele patru sportive vor concura la patru aparate. La International Gymnix, vom urmări atitudinea sportivelor, rezistenţa lor la emoţiile şi stresul competiţional, precum şi acumularea de experienţă pe plan internaţional”, a spus Adela Popa, antrenoare la CNS CSS „Cetate” Deva, una dintre tehnicienele care le va însoţi pe sportive în „Ţara frunzei de arţar”.
Cele patru sportive vor concura peste ocean în perioada 7-10 martie la Complexul Sportiv Claude-Robillard – Salle Omnisport & Gymnase şi vor fi supervizate de antrenorii Adela Popa şi Cristian Moldovan. „Plecarea va fi în data de 5 martie, iar concursul efectiv va fi perioada 7-10 martie”, a precizat Adela Popa. Ajunsă la cea de-a 22-a ediţie, competiţia din Canada va alinia la start 800 de sportivi, seniori şi juniori, fiind una dintre cele mai importante competiţii internaţionale de gimnastică ale anului 2013. Este a doua competiţie internaţională din acest an, la care participă gimnaste de la CNS CSS „Cetate” Deva, după ce Asiana Peng a concurat recent la „Nadia Comaneci International”, desfăşurată la Oklahoma, în SUA.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Când dragostea și onoarea merg mână în mână

Cu mare bucurie împărtășim un moment special din viața colegului nostru, Vlad, un tânăr polițist…

11 ore ago

Tânăr reținut după ce a furat telefonul folosit la monitorizarea electronică a unui agresor

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…

17 ore ago

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

2 zile ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

2 zile ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

4 zile ago