Sport

Gimnasta Simone Biles, afectată de reprogramarea Olimpiadei

Mulţi sportivi au aprobat mutarea Jocurilor Olimpice din 2020 în 2021, însă pentru cvadrupla campioană olimpică, americanca Simone Biles (foto), acest lucru este o problemă. Ea a declarat că a plâns când a aflat această informaţie iar lucrurile au o altă perspectivă.

„E o dezamăgire, eram setată mental că mai sunt trei luni, că voi concura şi apoi gata, mă voi retrage!“, a spus americanca în vârstă de 23 de ani pentru Associated Press. „Un an înseamnă mult pentru corpul unui sportiv de top. Mai ales pentru un gimnast, unde impactul se simte peste tot, nu vorbim doar despre picioare.
Americanca a adăugat că e greu să te reconectezi psihic şi că deja se simte golită din punct de vedere emoţional. „Toţi ne-am pregătit mental pentru acest an şi va fi un pic mai greu să facem acelaşi lucru pentru încă unul“, a evidenţiat ea. Simone Biles a participat la o singură ediţie a Jocurilor Olimpice, în 2016, la Rio, unde a câştigat patru medalii de aur şi una de bronz. (N.Gavrea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura