Sportiva română Larisa Iordache va concura doar la bârnă în concursul feminin de gimnastică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, a anunţat Federaţia Română de Gimnastică.
”Mă doare foarte rău glezna. Durerile sunt foarte greu de suportat. Am avut antrenament şi în sala de competiţii, iar bârna pe care vom concura îmi place foarte mult. Sper ca în calificări să am o zi bună, să fiu liniştită când mă voi prezenta în faţa arbitrelor”, a explicat Larisa Iordache de ce nu va putea concura şi la individual. Cei doi antrenori, Lăcrămioara şi Cristi Moldovan, cu care se pregăteşte din luna mai, aşteaptă de la ea un concurs fără ratare.
Marian Drăgulescu a intrat, miercuri, pentru prima oară în impozanta sală Ariake Gymnasium Centre, la antrenamentul pe podium, alături de ceilalţi gimnaşti care vor concura în prima subdiviziune de calificări.
La sfârşitul antrenamentului, Drăgulescu era mulţumit: ”Am două sărituri încă foarte valoroase în acest moment. Mai am de muncit încă două zile pentru a pune la punct ultimele detalii”.
Maria Holbură, cealaltă reprezentantă a României la gimnastică artistică, va concura la toate cele patru aparate: ”Trebuie să îmi fac exerciţiile aşa cum le-am făcut şi acasă”. În calificări, gimnastele noastre vor începe concursul la bârnă.
Drăgulescu este primul care va intra în competiţie, calificările fiind programate pe 24 iulie, iar el va evolua în a patra rotaţie din prima subdiviziune. Iordache şi Holbură vor evolua pe 25 iulie, în cea de a treia subdiviziune.
Vorbesc cârcotașii că un ales local vrea să demisioneze, după ce a ajuns la concluzia…
Dan Stoian, directorul ADI Deșeuri Hunedoara Pentru că reușește să coordoneze cu profesionalism gestionarea deșeurilor…
J.U., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată după ce nu a…
Când lucrurile merg bine, mereu se găsește cineva să strice totul. Așa se întâmplă în…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, sprijiniți de colegii din structurile operative ale…
Doi polițiști locali au observat, în cursul dimineții de joi, fum ieșind de la balconul…