Comunitate

Geoparcul Dinozaurilor, reprezentat la Conferinţa Internaţională a Geoparcurilor UNESCO

O delegaţie de 14 persoane reprezentând Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului participă în aceste zile la cea de a opta Conferinţă a Geoparcurilor Internaţionale UNESCO. Evenimentul este găzduit de Geoparcul UNESCO Adamello Brenta din Italia şi reuneşte reprezentanţi ai geoparcurilor internaţionale UNESCO, ai geoparcurilor aspirante la acest statut, dar şi oameni de ştiinţă şi specialişti în tematica Geoparcuri din întreaga lume.

România prezintă în cadrul Conferinţei o inedită expoziţie intitulată ”Obiecte făcute din piatră. Patrimoniul imaterial al Geoparcurilor Internaţionale UNESCO”. Expoziţia reuneşte obiecte din 32 de geoparcuri europene cu scopul de a prezenta publicului geodiversitatea Europei şi rolul său în definirea identităţii locale. Fiecare obiect expus are în spate o poveste care porneşte de la perioada şi modul de formare a rocilor, până la modul în care oamenii au reuşit să le dea utilitate în viaţa de zi cu zi. Expoziţia în ansamblu spune de fapt povestea diversităţii geologice şi culturale a Europei, practic o interpretare artistică a dialogului dintre Om şi Pământ, în acest an în care întregul continent celebrează Anul European al Patrimoniului Cultural. Conceptul expoziţiei îi aparţine lui Alexandru Andrăşanu, directorul Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului, iar designul a fost realizat împreună cu arhitecţii Alexandra Culescu, Alexandra Mihailciuc şi Andrei Tache din Bucureşti. Expoziţia a fost organizată la iniţiativa Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti şi susţinută de Reţeaua Europeană şi cea Globală a Geoparcurilor. Este pentru prima dată când în cadrul celui mai important eveniment al Reţelei Globale a Geoparcurilor UNESCO a fost organizată o astfel de expoziţie. Vizitatori din întreaga lume care i-au trecut pragul au fost ghidaţi de opt dintre ambasadorii pentru Geoparc care au contribuit inclusiv la amenajarea ei.
De altfel, pe parcursul Conferinţei, cei opt ambasadori pentru Geoparc au avut posibilitatea să asiste la prezentări şi să interacţioneze cu participanţii din întreaga lume. Tinerii ambasadori s-au folosit de acest prilej pentru a-şi promova grupul, unic la nivelul Reţelei Internaţionale, activităţile, dar şi proiectul Instagram intitulat ”#GGNyouth” iniţiat în colaborare cu Geoparcul UNESCO Tumbler Ridge din Canada. Ei au organizat chiar şi un Flashmob pentru a atrage atenţia şi pentru a-i invita pe toţi participanţii să îi încurajeze pe tinerii din geoparcurile lor să ia parte la acest proiect.
La cea de a opta Conferinţă Internaţională a Geoparcurilor Internaţionale UNESCO au participat circa 1.000 de persoane din 64 de ţări.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura