Categories: Comunitate

Geoparcul Dinozaurilor, promovat la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin

Geoparcul Internaţional UNESCO Bakony – Balaton din Ungaria a găzduit o nouă întâlnire ce a reunit reprezentanţi din opt ţări, parteneri în proiectul Interreg Danube GeoTour. România este reprezentată în acest proiect de Universitatea din Bucureşti, în calitate de administrator al Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului, singurul geoparc cu statut UNESCO din ţara noastră.
Timp de patru zile, în perioada 12-15 februarie 2019, participanţii au discutat despre stadiul amenajării unor puncte de interpretare, realizarea de geoproduse şi despre campania comună de promovare a acestora. Una dintre cele mai importante oportunităţi de promovare a geoparcurilor din regiunea Dunării participante în proiectul Danube Geotour va fi Târgul Internaţional de Turism de la Berlin, ce va avea loc în perioada 6-10 martie 2019. Târgul Internaţional de Turism de la Berlin este considerat cel mai mare eveniment de acest tip din lume. În cadrul unui stand comun, integrat în standul de promovare a Reţelei Globale a Geoparcurilor UNESCO, partenerii implicaţi în proiect îşi vor promova oferta de geoproduse pe care le pun la dispoziţia turiştilor. În acest sens, Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului va promova reţeaua de Case ale Geoparcului şi dinostopurile reprezentând geoprodusele dezvoltate în cadrul acestui proiect.
Întâlnirea găzduită de Geoparcul Internaţional UNESCO Bakony – Balaton a fost un bun prilej de stabilire a detaliilor privind acest important eveniment internaţional din domeniul turismului. De asemenea, în cadrul unei conferinţe de presă, partenerii în proiect au prezentat principalele rezultate pe care le-au obţinut până în prezent, incluzând o broşură, un film de prezentare şi info standuri inovative de promovare ce urmează să fie disponibile, în perioada următoare, pentru publicul larg din geoparcurile implicate în proiectul Danube GeoTour. Tot în timpul întâlnirii, partenerii maghiari au organizat şi excursii în teren pentru a exemplifica modalităţi de geointerpretare aplicate pe traseul Szent György-hegy, la Observatorul astronomic (Pannon Observatory) din localitatea Bakonybél şi la centrul de vizitare amenajat la peştera Tapolca. O scurtă demonstraţie de muzică şi dansuri populare maghiare a completat experienţa avută de partenerii proiectului Danube GeoTour în perioada petrecută în Geoparcul Internaţional UNESCO Bakony – Balaton. (A.Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele pe la colțuri că un per­sonaj interesant a ce­rut ajutor bănesc de…

10 ore ago

Bulina albă

Dorin Gligor, directorul general al APA PROD Pentru că a propus ca tariful la apă…

10 ore ago

Bulina neagră

M.M., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune.

10 ore ago

Dascălul Mihai Petre și o invitație la recitire

La începutul lunii decembrie, Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva,…

10 ore ago

Ciobănaș agresat violent pe pajiștea pe care își pășuna legitim oile

Antonia Dar Un cioban cunoscut de toată lumea pentru cinstea și bunul său simț, din…

10 ore ago