Categories: Actualitate

Geoagiu, un portret de excelenţã

Magdalena Şerban

Deschiderea sezonului estival din acest an i-a surprins pe toţi cei care au călcat pragul staţiunii Geoagiu-Băi, aflându-se în plin proces de modernizare. Nu degeaba, staţiunii i s-a decernat, la Bruxelles „Premiul de Excelenţă” ca destinaţie turistică, titlu care nu numai că onorează, dar şi presupune menţinerea acestor standarde.
 

Investiţii în infrastructură
Raportându-ne la prezent, lucrările au evoluat şi se îndreaptă către pasul final de execuţie „A fost demarată reabilitarea infrastructurii în tot intravilanul localităţii, în prezent, un procent de aproape 70 la sută din investiţie fiind finalizat. De asemenea, ne putem lăuda cu prima şi cea mai performantă staţie de epurare a apelor uzate, ce va transforma, din nou, pârâul Clocota într-o apă curată. Lucrările la baza sportivă sunt şi ele în desfăşurare (amenajare gazon, vestiare, instalaţie de nocturnă etc.), la fel şi cele de reabilitare, dotare şi modernizare a căminului cultural din Bozeş. Tot pentru Bozeş, am depus un proiect pe mediu, pentru apă şi canal, iar în ceea ce priveşte lucrările la biserica din Geoagiu, acestea sunt pe ultima sută de metri, momentan, ajungându-se la partea de pictură“, precizează Simion Mariş (foto), primarul oraşului Geoagiu.

Festivalul naţional „Ileana Rus” continuă
Sărbătoarea Sfintei Marii, mai precis ziua 15 august, este o zi mare pentru locuitorii oraşului şi nu numai, ea fiind dedicată cântecului popular şi celei care a lăsat în urma ei multă apreciere: interpreta de cântece populare Ileana Rus. „În urmă cu trei ani, pentru prima dată în staţiunea noastră, a avut loc Festivalul Naţional al Românilor de Pretutindeni „Ileana Rus”, în memoria interpretei pe care nu dorim să o dăm uitării, talentul ei rămânând alături de noi prin intermediul acestui eveniment. Pe parcursul manifestărilor, staţiunea s-a bucurat de un număr record de turişti, peste 10.000, veniţi de pe meleagurile noastre, sau din alte părţi, pentru a se alătura celor care serbează sfânta sărbătoare. Anul acesta, prin intermediul fondurilor europene, ne vom putea bucura de acest festival din nou, pe parcursul a trei zile, timp în care ne vor încânta cu glasul lor, îndrăgiţi interpreţi de muzică populară din ţară şi din străinătate. Totodată, în duminica de 26 iunie, la Aurel Vlaicu se va sărbători Ziua Aviaţiei, în memoria celui care a fost pionierul aviaţiei române. Pe lângă slujba de liturghie, va avea loc un miting aviatic, un Te Deum la monumentul aviatorului şi un spectacol folcloric începând cu ora 16”, a mai subliniat primarul.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNI ALE POLIȚIEI PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii desfășoară în aceste zile mai multe acțiuni pe drumurile publice, vizând prevenirea și combaterea…

o zi ago

ANUNŢ LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a…

2 zile ago

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE POLIȚIȘTI MOBILIZAȚI, DOI TINERI AU FOST REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE

O acțiune preventivă cu efective mărite, desfășurată aseară în municipiul Hunedoara, a dus la identificarea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Criza, scumpirile, in­flația i-au cam băgat în sperieți pe unii. Așa că, sătul de drumurile…

3 zile ago

Bulina albă

Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că evenimentul dedicat Nadiei Comăneci a fost organizat impecabil.

3 zile ago