Magdalena Șerban
Cu blocuri ANL noi și implementarea unui sistem inteligent de gestionare a traficului, adică inclusiv semaforizare și monitorizare video, Geoagiu începe să semene a zonă urbană.
Oraș nu doar pe hârtie
Casă nouă pentru 28 de familii tinere
Totodată, recent, s-au înmânat cheile şi contractele de închiriere tinerilor cărora li s-au repartizat locuinţe ANL în orașul Geoagiu. După cum se știe, în zona parcului central s-au construit două blocuri P+3, cu câte o scară cu 15 apartamente, din care 7 apartamente cu 1 cameră și 8 cu 2 camere, printr-o finanţare asigurată de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, dar şi de la bugetul local (pentru utilităţi – reţea de apă şi canalizare, curent electric, gaz metan și parcare). „În discuție sunt familii de până în 35 de ani, care aveau nevoie de locuință, nedeținând vreo proprietate imobiliară. Fiind deja porniți pe drumul lor împreună, e firesc să-și dorească un loc confortabil. E bine să stai cu părinții, depinde de fiecare cum se simte în largul său, dar tinerii își doresc independență maximă și să fie pe cont propriu inclusiv din punct de vedere al spațiului locativ. Este un alt aspect pe care am ținut foarte mult să-l vedem realizat, existând solicitări din partea tineretului. Cred că peste tot în țară, fie că vorbim de oraș mic sau mare, e nevoie acută de locuințe. Nu toți își permit să-și cumpere case sau apartamente, prețurile cunoscând o creștere suficientă încât să-i împiedice să-și îndeplinească visul. Să nu mai vorbim de condițiile de creditare care s-au înăsprit. Așa că ANL-ul rămâne soluția ideală. Le urez o viață frumoasă și liniștită”, a mai spus edilul șef.
Spun gurile rele că s-au terminat banii pentru unii care au luat cât au putut…
Tudor Darius Isfan, ciclist Pentru că a obținut o nouă performanță, ocupând locul al treilea…
Pavel T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…
Polițiștii hunedoreni au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Hunedoara,…
O amplă anchetă desfășurată de autoritățile din Spania, în colaborare cu polițiștii români, a dus…
Magdalena Șerban Casa natală Crișan din comuna Ribița joacă un rol esențial în turismul istoric…