Mai mulţi cetăţeni din oraşul Geoagiu au sunat la redacţia noastră, pentru a-şi spune păsul în legătură cu o problemă gravă. Despre ce este vorba? Oamenii susţin că în Geoagiu Băi nu funcţionează nici măcar o farmacie. Turiştii care vin la tratamente acolo sunt şi ei nemulţumiţi de situaţia asta.
Însă, localnicii spun că au mare nevoie de o farmacie, mai ales în situaţia dificilă cu pandemia. “Avem nevoie, poate noaptea, de un medicament. Ce facem? Nu avem unde să ne ducem. Jos, în oraş, funcţionează o farmacie, dar doar până la ora 14. Trebuie să ne ajute cineva să rezolvăm această problemă. Suntem bătrâni, unii dintre noi”, ne-au spus cetăţenii disperaţi.
Primarul oraşului Geoagiu, Vasile Cărăguţ, susţine că ştie despre situaţie. “Am discutat cu administratorii de farmacii. De o lună la Geoagiu Băi nu funcţionează farmacia, dar în scurt timp lucrurile vor fi remediate. A funcţionat o farmacie acolo, dar şi-a schimbat proprietarul şi acum are nevoie de noi autorizaţii. Iniţial, noii proprietari au primit un refuz din partea Ministerului Sănătăţii, deoarece în mediul urban nu se mai aprobă înfiinţarea de farmacii noi. Ei au avut adeverinţă de la primărie că Geoagiu Băi este sat însă ministerul are trecut Geoagiu Băi ca oraş. Acum se aşteaptă o nouă aprobare pentru un punct de lucru”, spune primarul Vasile Cărăguţ.
În ceea ce priveşe farmacia din oraş, edilul susţine că le-a solicitat să prelugească orarul de funcţionare. Nu se ştie dacă se va întâmpla acest lucru, deoarece se pare că nu prea sunt solicitări.
Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…
Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o primărie continuă să facă afaceri pe banii…