Generaţii de sacrificiu
Prin 1975, pe când ajunsesem să mai înţeleg ceva din ceea ce vorbesc oamenii mari, l-am auzit pe tatăl meu rostind expresia „generaţii de sacrificiu”. Nu ştiam la ce se referă. Am asociat-o cu cei ce luptaseră în al Doilea Război Mondial, despre care învăţasem la istorie şi văzusem destule filme. Apoi, am aflat că se referea de fapt la constructorii comunismului. Primii dintre ei trăiseră în obsedantul deceniu, adică în anii 50. Şi li se spusese că făuresc visul de aur al omenirii.
Au venit anii 60, şi comunismul s-a transformat în societatea socialistă multilateral dezvoltată, care bineînţeles, că trebuia edificată de o nouă generaţie de sacrificiu, cea din care făceau parte şi părinţii mei. Am acceptat cu un fel de bucuroasă naivitate sacrificiul lor, gândindu-mă că fac parte dintr-o generaţie care nu va mai fi de sacrificiu. N-a fost să fie. A venit revoluţia din 89, şi o parte dintr-o altă generaţie, cam 1.000 de oameni, s-a sacrificat la propriu, murind pentru cu totul alte idealuri, decât cele pe care le ceruseră până atunci generaţiile de sacrificiu. Următoarea generaţie de sacrificiu a văzut cum din banii puşi deoparte pentru Dacia 1300, nu mai poate să cumpere nici măcar un televizor color.
Prin anul 2000, o rază de soare a părut să lumineze drumul posibilelor generaţii de sacrificiu, care se puteau gândi că vor fi în sfârşit, ultimele. Dar a venit anul 2010. Brusc, toată populaţia ţării s-a transformat într-o altă generaţie de sacrificiu, cu o singură precizare: nu ştiu precis pentru ce idealuri trebuie să se sacrifice. Se poate spune că în sfârşit, românii au atins un prag filosofic: sacrificiu de dragul sacrificiului.
Media si societatea civila trebuie “sa puna tunurile” pe ei zi si noapte pina la aflarea raspunsurilor la intrebari importante cum ar fi:de ce nu s-a intocmit un program urgent pentru diminuarea spre “O” a evaziunii fiscale,de ce nu s-a eradicat contrabanda si bancruta frauduloasa,de ce nu se creeaza cadrul legislativ prin care platile sa se faca prin trasferuri bancare peste o anumita suma(ex. 2000 euro).Acestea sint marile “cancere”care trebuie operate si atunci voi intelege si eu,poate, “raul cel mic”.Altfel,nu ma-ncinta nici pe mine nici majoritatea populatiei ,faptul ca presedintele isi doneaza indemnizatia pina la moarte sau organele la Woodrea.De la balansurile intre “modelul japonez” cel german sau suedez,am ajuns sa adoptam “modelul sicilian” de pe vremea clanului Vitto Genovesse.Miliarde de euro depuse fara sa stim in bancile elvetiene,utilaje de santier de mare capacitate care trec frontiera fara sa stim mai usor decit treceau altadata vecinii sirbi blujeans,droguri aduse mai usor decit aduceau musii lui Base guma de mestecat,miliardari “de carton” agramati,care bintuie prin tara intr-o mina cu valiza cu milioane de euro si in cealalta cu sulita Sf. Gheorghe,drumuri care costa mai mult decit in Arabia Saudita,dar sint mai proaste decit in Camerun,Cambodgia sau Laos…”Pastorul” nostru manelist,cind ne va oferi niste raspunsuri la aceste teme posibile aducatoare de bani.De la Boc nu astept nimic.Va fi ocupat.Iarba inca mai creste,incepe coasa…Am trait ca parte a generatiei de sacrificiu pentru faurirea societatii multilateral dezvoltate (s.s.m.d.)si din fericire pentru noi Ceausescu n-a apucat s-o „edifice”.Dar,fericirea a fost scurta,acum asist neputincios la desavirsirea s.c.m.p.(societatea cooperatista multilateral penetranta) a lui Traian Basescu.