Categories: Eveniment

Găsită la miezul nopţii, în mijlocul pădurii

Poliţia municipiului Lupeni a fost sesizată despre plecarea de la domiciliu a unei femei de 36 de ani, din localitate, pe fondul unor probleme personale. Din informaţiile furnizate, femeia ar fi părăsit domiciliul fără a se cunoaşte întocmai intenţiile sale, familia acesteia solicitând sprijin Poliţiei.
În jurul orei 22.00, prin intermediul SNUAU 112, s-a solicitat sprijin Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara-Grupa de Intervenţie Montană, constituindu-se mai multe echipe mixte care au plecat în căutarea persoanei. Acţiunea de căutare s-a desfăşurat pe mai multe direcţii şi zone, în vecinătatea municipiului Lupeni, fiind angrenate forţe din cadrul Jandarmeriei, Poliţiei şi Salvamont.
După mai multe ore de căutări, având în vedere vegetaţia, relieful şi întunericul, persoana a fost găsită în jurul orei 00.30 de către un echipaj mixt format din trei jandarmi montani şi un salvamontist, în zona împădurită Tusu-Lupeni. Femeia a fost preluată de către un echipaj SMURD, pentru a fi transportată la spital şi a i se acorda îngrijiri medicale. (M. Crivăţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

O persoană a fost grav rănită în urma unui accident produs în timpul deplasării cu un ATV în localitatea Petrila, zona „Dealul Crucii”.

Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un edil din zona noas­tră s-a enervat rău după ce la…

15 ore ago

Bulina albă

Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…

15 ore ago

Bulina neagră

S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…

15 ore ago

Tânără din Brad, condamnată pentru o tâlhărie în Hunedoara

Trei ani de închisoare cu sus­pen­dare a primit individa pentru că a jefuit în plină…

15 ore ago

Două case din localitatea Săcărâmb, cuprinse de un incendiu

Două case din localitatea Să­că­râmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…

17 ore ago