Carmen Cosman
Nicolae Lucian Curtean, gardianul de la Penitenciarul Bârcea Mare care a luat mită de la un deţinut, a fost trimis în judecată. Bărbatul se află în arest preventiv, după ce a fost prins în flagrant de ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie.
Vroia două telefoane mobile
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Nicolae Lucian Curtean, sub acuzaţia de luare de mită. Potrivit procurorilor care au instrumentat dosarul, în lunile august şi octombrie 2010, Curtean a pretins şi primit de la un deţinut, care l-a şi denunţat, suma totală de 1.500 euro. În schimbul acestor bani, gardianul i-a promis că-i va facilita deţinutului scoaterea la muncă sau că-i va introduce în penitenciar două telefoane mobile, în totală contradicţie cu atribuţiile sale de serviciu. În data de 9 iunie, procurorii, cu ajutorul ofiţerilor din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Hunedoara, l-au surprins în flagrant pe gardian, chiar în timp ce îi restituia puşcăriaşului suma de 400 lei. După finalizarea cercetărilor, dosarul a fost înaintat spre soluţionare magistraţilor de la Tribunalul Hunedoara.
Încă de la început, misiunea s-a anunțat foarte dificilă, întrucât terenul instabil a continuat să…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan au identificat și dispus măsuri preventive față de un…
Pompierii s-au deplasat aseară spre locul intervenției cu o autospecială de stingere cu apă și…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Uricani au pus în executare, în cursul zilei de 7…
👨⚖️ Tribunalul Covasna a admis astăzi cererea formulată de Sindicatul Național ACOR și Asociația Comunelor…
În cursul nopții de 8 mai 2026, peste 100 de polițiști și jandarmi au fost…