Categories: Sport

Galop de sănătate şi calificare bifată pentru Autobergamo

Ovidiu Mănăstire

Trupa deveană de futsal s-a calificat fără probleme în semifinalele play-off-ului Ligii I, după ce a învins şi în a doua partidă din sferturi, scor 9-2, pe CSMS Poli Iaşi. Trupa lui Florin Ignat a făcut spectacol pe parchetul Sălii Sporturilor, dar o aşteaptă un duel mai dificil în semifinale, cu Futsal Klub Odorheiu Secuiesc.
Cinci goluri şi şase bare
Ţinând cont de situaţia prin care trece CSMS Poli Iaşi, rămasă fără antrenorul Gabriel Dobre şi trei dintre cei mai importanţi jucători, în al doilea duel dintre Autobergamo şi trupa moldoveană nu se punea decât problema scorului. Gazdele au deschis scorul în minutul 5, prin Ique, iar Obadă l-a majorat după alte cinci minute. Nuno Coco a marcat şi el un gol spectaculos, cu călcâiul, iar antrenorul-jucător Florin Ignat a ridicat diferenţa la patru „lungimi”, un minut mai târziu. Pricop a redus din diferenţă, cu un minut înaintea pauzei iar Florin Matei a stabilit scorul primului mitan, unul în care, pe lângă cele cinci goluri marcate, alb-vişiniii au trimis mingea de şase ori în bară.
Gata joaca, urmează lupta!
Partea secundă a debutat cu un nou gol marcat de Obadă iar Cesar a luat şi el la ţintă bara, a şaptea deveană din acest meci. Nuno Coco a recidivat, marcând din nou cu călcâiul iar Obadă a realizat hattrick-ul, finalizând o combinaţie în trei, purtată cu Ignat şi Pânzaru. La 8-1 a intervenit, oarecum normal, relaxarea în tabăra gazdă iar Florin Matei a pierdut mingea în faţa lui Despan, care, scăpat singur cu Toniţa, a marcat al doilea gol al oaspeţilor. Spre final, Florin Ignat le-a dat şansa să joace şi tinerilor Andrei Drăgoiu şi Zabar Kovacs, iar cel din urmă a contribuit la ultimul gol al meciului, înscris de Tacot după un şut a mezinului devean respins de Chiriac. O victorie şi o calificare în semifinale lejeră pentru trupa deveană, însă greul începe abia de acum, alb-vişiniii urmând să întâlnească în penultimul act pe Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, care a eliminat tot după două meciuri pe campioana en-titre, City’us Tg. Mureş.
AUTOBERGAMO DEVA 9 (5)
Iancu – C. Matei (cpt.), F. Matei, Paulo Ferreira, Nuno Coco. Au mai jucat: Toniţa – Pânzaru, Ique, Obadă, Tacot, Ignat, Cesar, Drăgoiu, Kovacs. Antrenor: Florin Ignat
CSMS POLI IAŞI 2 (1)
Grigoraş – Ruxandari (cpt.), Despan, Şchiopu, Pricop. Au mai jucat: Chiriac – Mandea. Antrenor: Florin Nichifor
Arbitrii: Mihai Kiuţă (Braşov) – Radu Danielenco (Ploieşti)
Au marcat: Ique (5), Obadă (10, 21, 32), Nuno Coco (13, 25), Ignat (14), F. Matei (20), Tacot (40) – Pricop (19), Despan (34)
Sala Sporturilor din Deva, spectatori 400.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

o zi ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

3 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

3 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

3 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago