Nicolle Ebner
Un număr de 20 de reprezentanţi ai primăriilor din Ţinutul Pădurenilor şi organizaţii neguvernamentale din judeţ, membri ai Grupului de Acţiune Locală (GAL) „Ţinutul Pădurenilor”, au participat la o sesiune de pregătire, în scopul îmbunătăţirii nivelului de conştientizare a locuitorilor şi societăţii civile, privind abordarea programului LEADER, de dezvoltare a mediului rural.
„Dacă la voi, în regiune, lucrurile se mişcă…”
Potrivit lectorilor, programul LEADER riscă să fie aplicat cu întârziere, din cauza slabei capacităţi de constituire a unui parteneriat public privat, situaţie care, însă, nu este valabilă în cazul GAL „Ţinutul Pădurenilor”, deoarece este primul înfiinţat în România. „Dacă la voi, în regiune, lucrurile chiar se mişcă, în celelalte regiuni nu stau la fel de bine, deoarece primarii vor încă să deţină controlul, nu au experienţa lucrului în domeniul privat, nu ştiu să comunice cu ONG-urile, iar acestea, la rândul lor, nu ştiu să comunice cu instituţiile publice. Aici este marea problemă”, a declarat trainerul Vasile Deac, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Şansa de a scoate din izolare Ţinutul Pădurenilor
„LEADER, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) este atipic, ca formă de abordare, datorită implicării societăţii civile, dar accesarea acestei axe de finanţare reprezintă singura şansă de a scoate din izolare Ţinutul Pădurenilor, puternic depopulat şi izolat de alte zone”, afirmă Paula Enuţ, manager proiect GAL „Ţinutul Pădurenilor”. Acest GAL poate obţine, până în 2013, între 2 şi 10 milioane de euro.
Lansat în 1991 pentru întâia oară, în UE, programul LEADER este unul dintre cele mai generoase proiecte privind dezvoltarea mediului rural. Din acest an, primarii de comune au posibilitatea să acceseze fonduri pe Axa 4 de finanţare-„LEADER”.
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj din zonă vrea să ajungă șef mare de…
În 1 noiembrie 2024 se împlinesc 100 de ani de la nașterea părintelui Costan Gavril…
Maria Bocicor, președinta UCRR Filiala Hunedoara Pentru că a reușit să acceadă în Consiliul Local…
Dumitru Andreșoi, fermier Pentru că este acuzat de procurorii lui Kovesi de fraudarea fondurilor europene.
Parchetul European a lovit puternic în agricultura românească: Dumitru Andreșoi (foto), cel mai mare crescător…
Magdalena Șerban Nu demult, primarii aleși sau realeși ai județului au depus jurământul de credință,…