Cele două partide disputate de către jucătorii naţionalei noastre de futsal s-au încheiat ambele cu victoria italienilor, dar antrenorul Robert Lupu şi-a făcut lecţiile şi ştie pe ce poate conta în perspectiva preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2020.
România va întâlni în grupa de calificare – pe care o va organiza, posibil la Deva, în perioada 22 – 27 octombrie, formaţiile din Kazahstan (cap de serie), Olanda şi Albania. Primele două clasate din grupă merg mai departe în Elite Round, programat între 28 ianuarie şi 2 februarie 2020, de unde Europa va trimite şase naţionale la Mondialul din Lituania.
După dubla manşă amicală disputată de echipa naţională a României la Piatra Neamţ, futsalul revine la întrecerile interne, cupa şi campionatul. Înainte de reluarea campionatului se vor disputa însă la sfârşitul acestei săptămâni meciurile din Cupa României, Autobergamo urmând să evolueze duminică de la ora 15, la Cluj, în compania celor de la CFF Clujana.
Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului. La fața locului, colegii noștri s-au…
Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…
În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…
Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl într-o școală din municipiul cu castel face ce…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…