Internaționalul Florin Robert Matei, legitimat la Autobergam Deva, a marcat toate cele trei goluri ale naționalei României în al doilea meci amical cu Franța, câștigat cu 3-2, miercuri seara, la Călărași. „Cocoșii galici” au deschis scorul în minutul 8, iar Florin Robert Matei a egalat în minutul 15. Tot jucătorul echipei Autobergamo Deva a transformat o lovitură de la 6 metri în minutul 18, ducând scorul la 2-1 pentru tricolorii. Francezii au reușit să egaleze din nou la mijlocul reprizei secunde, dar, pe final, Florin Robert Matei a fost cel care a semnat punctul victoriei României, marcând în minutul 38.
Echipa națională de futsal, antrenată de Nelu Stancea, și-a respectat astfel statutul de sfert-finalistă a Campionatului European „Belgia 2014”, izbutind astfel o dublă victorie contra reprezentativei similare a Franței. În primul meci jucat marți, tricolorii au triumfat cu 4-1. (Ciprian Marinuț)
Modulul terestru de intervenție al României, format din 69 de persoane și 15 mijloace tehnice…
O situație extrem de periculoasă pe autostrada A1 a fost sesizată ieri, în zona localității…
Astăzi am inaugurat un obiectiv important pentru comunitatea noastră: o creșă modernă, construită la standarde…
Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…
Povestesc gurile rele că un personaj din zona noastră a pățit exact ce a făcut…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…