Categories: SportUltima Ora

FUTSAL. Dublă România-Serbia, la Deva

      Echipele naționale de futsal ale României și Serbiei vor disputa două meciuri amicale de verificare în această săptămână, în Sala Sporturilor din Deva.

Prima partidă  va avea loc astăzi,  miercuri, 3 decembrie, de la ora 17.00, iar meciul revanșă se va disputa joi, 4 decembrie, de la ora 12.00. Din lotul naționalei tricolore antrenate de Zoltan Jakab fac parte și cei patru internaționali de la campioana României, Autobergamo Deva. Este vorba de Robert Lupu, Cristian Matei, Florin Matei și Vlad Iancu, însă Florin Matei probabil va fi menajat, întrucât este în continuare accidentat.

Naționala de futsal se pregătește pentru preliminariile Campionatul European. România va găzdui grupa de calificare, la Călărași, iar adversarele tricolorilor vor fi Portugalia, Kazahstan și Lituania. Meciul de miercuri va fi arbitrat de Septimiu Burtescu (România) și Radovic Ramis (Serbia), iar întâlnirea de joi va fi condusă de deveanul Eduard Kovacs (România) împreună cu același arbitru sârb. Este primul meci inter-țări de futsal la Deva, după o pauză de peste cinci ani. Intrarea publicului este liberă.

În vederea celor două jocuri de verificare cu Serbia, selecționerul Jakab Zoltan a convocat 12 jucători: portari: Vlad Iancu – Autobergamo Deva și Petrișor Toniță – United Galați; jucători de câmp: Robert Lupu – Deva, Florin Matei – Deva, Cristian Matei – Deva, Emil Răducu – Dunărea Călărași, Ionuț Movileanu – Dunărea Călărași, Laszlo Szocs – F.K. Odorheiu Secuiesc, Szabolcs Manya – F.K. Odorheiu Secuiesc, Dumitru Stoica – Cityus Târgu Mureș, Gabriel Dobre – Cityus Tg. Mureș și Adrian Pânzariu – Spicom Sfântu Gheorghe. (Ciprian Marinuţ)

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

14 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

14 ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

14 ore ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

14 ore ago

Tânăr găsit inconștient la volan, condamnat la închisoare cu executare după ce a procurat droguri din Lupeni

Un tânăr descoperit în stare de in­conștiență la marginea munici­piu­lui Petroșani a fost condamnat de…

14 ore ago