Categories: Sport

FUTSAL. CSM Deva s-a calificat în „Final Four„! Meci de infarct la Deva!

Marți seara, la Sala Sporturilor din Deva, s-a jucat ultimul meci din sfer­turile de finală ale Cupei României Futsal Fortuna. Față în față s-au aflat formațiile CSM Deva și CS United Galați, finalistele ultimei ediții.

Deținătoarea trofeului
A fost un adevărat spectacolul oferit în fața unei săli pline, cu evoluții deosebite ale celor două formații. CSM Deva, deținătoarea trofeului, a privit cu multă încredere partida de marți seară, în ciuda faptului că nu a reușit să îi învingă pe gălățeni în acest sezon. De cealaltă parte, oaspeții au pornit în această în­tâlnire cu superioritatea arătată până acum în campionat.

A profitat de greșelile adversarilor
Partida a debutat echilibrat, în primele minute ambele echipe având ocazii, dar cei doi portari, Roberto Voin, de la CSM Deva, și Petrișor Toniță, de la United Galați, au avut intervenții salvatoare. Cu un jucător de excepție în lot, l-am numit pe Savio Valadares, devenii au reușit să facă spectacol pentru cei din tribune și au deschis scorul. Savio a profitat de greșelile apărătorilor echipei din Galați și a înscris de două ori, în minutul 8, după o acțiune personală finalizată și apoi în minutul 15, după ce a primit o minge norocoasă de la Sergiu Gavrilă. Tensiune mare apoi pe suprafața de joc, cu cartonașe galbene acordate de arbitrii și un gol înscris în ultimele secunde ale primei reprize de către gălățeni.
La reluarea, s-a jucat cu atenție mărită, fiecare formație urmărind greșelile celeilalte echipe, astfel că oaspeții au profitat și au egalat în minutul 25, pentru 2-2, gol norocos la vinclu înscris de Daniel Araujo, dintr-o lovitură liberă de la 9 metri. De aici a început o urmărire fantastică pentru golul victoriei.
Gazdele au comis multe greșeli și au fost sancționate cu lovituri de penalitate de la 10 m: în minutul 32, lovitură exe­cutată de Daniel Araujo, însă Voin res­pinge șutul fotbalistului din Galați, iar minutul 35 o altă lovitură de penalitate executată de Iulian Cojocaru care trimite balonul în bara laterală.

Lovituri de departajare
După 40 de minute, scorul a rămas egal, 2-2 și, conform regulamentului com­petiției, s-au disputat două reprize de prelungire de câte 5 minute fiecare. A fost tensiune mare în teren, deoarece s-a ținut cont de numărul greșelilor înre­gis­trate de fiecare echipă în repriza secundă.
Arbitrii au acordat alte lovituri de pena­li­tate. Gazdele au ratat în minutul 46 o lovi­tură de penalitate prin Cristian Matei și același lucru l-au făcut si gălă­țenii, prin Robert Crișan. După 50 de mi­nute de joc, egalitatea s-a păstrat, astfel că pentru sta­bilirea formației care se califică în ur­mă­toare fază a competiției au fost exe­cutate loviturile de depar­tajare, de la 6 m. Pentru CSM Deva au marcat Savio Valadares, Sobral Camara, Milos Simic și Denis Ramici, iar pentru United Galați doar Daniel Araujo, Alan Feliipe și Iulian Cojocaru.
CSM Deva a câștigat cu 6-3 și se califică în „Final Four”-ul Cupei României la futsal. În perioada următoare, Fede­rația Română de Fotbal va comunica lo­cația și data unde se va desfășura tur­neul final, iar CSM Deva va lupta pentru trofeu cu CFR Timișoara, Mausoleul Mărășești și Sepsi Sfântu Gheorghe.
Au evoluat la CSM Deva: Roberto Voin, Savio Valadares, Sobral Camara, Denis Ramic, Darius Nastai, Cristian Matei (căpitanul echipei), Robert Matei, Milos Simic, Sergiu Gavrilă, Fernando Dobre, Andrei Grosu, Andrei Dinicuță și Denis Boldor, antrenor Rojer Augusto.
În final, menționăm că surprinde ges­tul lui Dorin Popa, care în calitatea pe care o are la o echipă susținută din banii publici, a dispus de la sine putere, ca nici un jucător sau oficial al echipei devene să dea declarații reprezentanților presei( fie ea agreată sau nu de către domnia sa). Personal, consider că a fost o des­că­tușare nervoasă după o partidă în care evident că echipa din Deva a fost mai bună și a meritat victoria.
Așteptăm, însă, o explicație din partea conducătorilor clubului, plătiți din banii devenilor. Devenii merită explicații!

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa şi Nicolae Forminte – busturi pe aleea gimnastelor din Deva

Multiplele campioane Sandra Iz­başa şi Cătălina Ponor, împreună cu antrenorul emerit Nicolae Forminte, vor avea…

15 minute ago

Hunedoreanul Daniel Gîrleanu câștigă primul meci la Cupa Mondială de Box din Brazilia

România participă cu 9 sportivi la Cupa Mondială de box, competiție care se desfășoară în…

18 minute ago

Au pierdut finala, dar vor reveni și mai puternici

Club Sportiv United Galati a învins pe ACS West Deva, scor 6-1 și este câș­tigătoarea…

18 minute ago

INTERVENȚII FERME ALE POLIȚIȘTILOR ÎN CAZURI DE VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE

Două intervenții distincte ale polițiștilor din Valea Jiului au avut loc în ultimele 24 de…

3 ore ago

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR PENTRU COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE ȘI A MUNCII NEDECLARATE ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii de ordine publică, alături de polițiști de la imigrări și inspectori de muncă, au…

3 ore ago

A început Competiția Națională de Descarcerare și Prima Ajutor Calificat – faza zonală Hunedoara

În această dimineață, în stațiunea Geoagiu Băi, a avut loc deschiderea oficială a concursului în…

4 ore ago