Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, însoţiţi de lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Timişoara, au efectuat verificări privind modul de contractare exploatare, transport şi valorificare a materialelor lemnoase de către doi operatori economici de pe raza municipiilor Hunedoara şi Deva, ocazie cu care au aplicat un număr de 4 sancţiuni contravenţionale în valoare de 17.000 lei, conform Legii nr. 171/2010. Agenţii au fost constatat 3 infracţiuni la regimul silvic de tăiere fără drept, furt şi rupere/distrugere de arbori cu un volum de 4,578 mc şi o valoare a prejudiciului de 1.670,176 lei. (M. Gânju)
Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului. La fața locului, colegii noștri s-au…
Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…
În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…
Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl într-o școală din municipiul cu castel face ce…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…