Categories: ComunitateFlash

Funcţionarii de la şomaj bat la porţile minelor

Maximilian Gânju
Până la data la care vor demara noile disponibilizări de mineri, a mai rămas doar o săptămână şi jumătate, iar angajaţii AJOFM merg pe la unităţile miniere, pentru a-i consilia pe viitorii şomeri.
Numit oficial „concediere colectivă”, noul val de disponibilizări a angajaţilor CNH SA Petroşani va lua cu el 900 de persoane. De la începutul lunii, reprezentanţii Agenţiilor Locale de Ocupare a Forţei de Muncă din Valea Jiului au început să viziteze toate unităţile miniere, în vederea efectuării serviciilor de preconcediere. “În luna septembrie, avem programată derularea unor servicii de preconcediere, adică, ne vom deplasa la toate unităţile miniere, pentru a-i informa pe oamenii care se vor disponibiliza în legătură cu serviciile şi plăţile pe care le vom efectua noi şi, în general, despre legislaţia actuală privind şomajul. După data de 1 octombrie, unora dintre cele 900 de persoane le va înceta contractul de muncă şi vor beneficia de o indemnizaţie de şomaj, precum şi de prevederile Legii 116, adică vor primi şi un venit în completare, în funcţie de vechime, între 20 şi 24 de luni. Aici, nu este vorba despre angajaţii companiei care vor intra în pensie”, a precizat Judith Babţan, şef ALOFM Petroşani.
Concedierile colective vor demara, în Valea Jiului, după data de 1 octombrie, atunci când va fi înregistrată încetarea contractelor de muncă ale unui număr de 900 de salariaţi în unităţile miniere. Dintre aceştia, cei care nu vor îndeplini condiţiile de pensionare vor intra în posesia unei indemnizaţii de şomaj, plus un venit de completare. Acesta urmează a fi stabilit pe baza mediei salariale a ultimelor trei luni de activitate “minieră”, dar, nu poate depăşi un plafon prestabilit, în valoare de circa 1.400 de lei. Indemnizaţia de şomaj va fi acordată timp de 12 luni, iar venitul de completare va fi oferit timp de, cel mult, 24 de luni de zile.
MesagerulHunedorean

View Comments

  • Nu sunt locuri de munca pentru tineri care nu au nici un fel de ajutor banesc,se face foamea in Valea Jiului,faci cursuri si nu ai loc de munca.

Recent Posts

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE AUTOTURISME VERIFICATE ȘI SACȚIUNI CONTRAVENȚIONALE APLICATE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au desfășurat, în cursul nopții trecute, o acțiune de…

2 zile ago

Jandarmii hunedoreni au contribuit la recuperarea și restituirea unui portofel pierdut în municipiul Deva.

În timpul executării misiunilor de menținere a ordinii și siguranței publice în zona Pieței Unirii,…

3 zile ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN PETRILA, BĂNUIT DE TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE ȘI PORTUL SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE

Polițiștii din Petrila au intervenit cu promtitudine într-un caz de tulburarea ordinii și liniștii publice…

3 zile ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru multiplele proiecte investiționale câștigate din fonduri nerambursabile.  

4 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o funcționară de la poa­lele Cetății are o schemă extrem de in­genioasă…

4 zile ago