Funcţionar la stat m-aş face…

Strânşi cu uşa de cei de la Fondul Monetar Internaţional – care ne-au dat împrumutul cerut, dar au impus nişte condiţii care să le dea siguranţa că banii împrumutaţi României nu vor fi tocaţi pe salarii, ci vor fi folosiţi eficient şi se vor întoarce la Fond, inclusiv cu dobânda stabilită – guvernanţii noştri au anunţat că până în anul 2015, numărul angajaţilor din sectorul public va fi redus cu 326.000 de posturi. De ce până în 2015 şi nu mai devreme? Deoarece, până atunci trebuie aplicată noua lege de salarizare unitară, pentru care Guvernul vrea să-şi asume răspunderea în Parlament.
Desigur, pentru cei aproape 1.400.000 de bugetari, această veste nu cade tocmai bine. Foarte mulţi dintre ei vor sta de acum înainte cu frica în sân, temându-se că pot cădea în orice moment sub securea disponibilizărilor de personal. Dar, adevărul este că sistemul bugetar este umflat peste poate, aşa că era normal ca odată şi odată să crape. Şi pentru a nu fi acuzaţi că vorbim în necunoştinţă  de cauză, subliniem că România se află pe primul loc în Europa din punct de vedere al numărului de salariaţi care lucrează în sistemul bugetar. Mai precis, 1.394.000 de persoane, adică şase la sută din populaţia României, lucrează în sectorul public, fiind plătiţi cu bani de la buget. Comparativ, în alte ţări europene, care au cam tot atâta populaţie ca şi România, procentul persoanelor care sunt plătite de la buget este de 3-3,5 la sută, în unele chiar mai mic.
Chiar dacă ne vom mai câştiga câţiva duşmani, chiar cu riscul de a mai primi câteva înjurături, trebuie să subliniem că într-o nu prea îndepărtată perioadă, în care am lucrat într-o importantă instituţie din  administraţia publică, am constatat „pe viu” ce înseamnă o organigramă supraîncărcată. Cam 50 la sută din personal nu avea decât teoretic obiectul muncii şi, ca urmare, zile întregi tăia frunze la câini. Culmea este, că existau posturi cu denumire sonoră, plătite cu salarii fabuloase, ai căror titulari n-aveau practic ce face. Dar, ca să-şi justifice cât de cât grămada de bani încasată lună  de lună,  îi încurcau şi pe ceilalţi, cerând din când în când tot felul de situaţii, pe care, în final, nu le băga nimeni în seamă, deoarece n-ajutau la nimic.          
Concluzia pe care am tras-o, întărită şi de o discuţie sinceră avută cu şeful instituţiei respective, a fost că numărul salariaţilor putea fi redus cu vreo 60 la sută, fără să dăuneze nicidecum bunului mers al activităţii. Ba dimpotrivă, lucrurile ar fi mers mai bine. Iar această situaţie este valabilă, dacă nu în toate, în majoritatea instituţiilor bugetare din România. Suntem, totuşi, curioşi, dacă  guvernanţii vor reuşi, aşa cum şi-au propus, să reducă toate cele 326.000 de posturi din sectorul public, în următorii cinci ani.