Condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru că a coordonat o reţea de prostituţie în Valea Jiului, realizatorul TV de emisiuni sportive Telus Frigescu (foto) a făcut o mărturisire incredibilă.
În momentul în care a fost reţinut de poliţişti, pentru a fi dus la penitenciar, Frigescu l-a indicat pe patronul unei televiziuni regionale, cum că el este cel care i-ar fi prezentat una dintre victime. O minoră în vârstă de 13 ani, despre care i-a spus că are 19 ani. E o sentinţă nedreaptă total, pentru că asta (n.r. victima minoră) a avut relaţii sexuale cu 200 de oameni din Valea Jiului. Eu sunt singurul care a fost forţat să spună că am avut (n.r. relaţii sexuale). Am cunoscut-o de la Cristian Balint, care a spus că are 19 ani. Şi Balint, şi acela de la Amicii (n.r. un restaurant din Uricani) sunt implicaţi, toţi sunt. M-a luat pe mine, ce am făcut? Am avut relaţii cu ea, am recunoscut. (…) Există interceptări telefonice care nu mi-au fost luate în considerare”, a susţinut Telus Frigescu.
În replică, acţionarul postului de televiziune din Valea Jiului susţine că nu este nimic adevărat şi că-l va acţiona în judecată pe fostul său angajat. ”Aveţi timp să credeţi toate tâmpeniile spuse de oricine. Este o neobrăzare, nu am nici o legătură şi nu ştiu despre ce este vorba. Este o minciună, o neobrăzare şi lipsă de respect, acesta este punctul meu de vedere. Nu am nici un fel de legătură cu nici o fată, habar n-am despre ce este vorba. Mă mir că spune abia acum, când i se strânge laţul, când dă de greu aruncă pe alţii. Să vorbească, e liber, dar dacă a făcut asemenea afirmaţii, eu o să-l acţionez în instanţă”, a declarat Cristian Balint, acţionarul Kapital TV.
Telus Frigescu a vorbit şi de implicarea unui alt afacerist, din Uricani, care a fost şi viceprimar al oraşului în trecut. Pe la cabana acestuia ar fi fost şi una dintre victimele din dosar. Afaceristul respinge acuzaţiile şi susţine că nu înţelege de ce l-a luat în colimator. ”Nu este adevărat, eu nici nu am vorbit cu domnul Frigescu. Sunt aberaţii, eu am terminat cu asta, am fost peste tot. (…) Treaba lor ce au făcut, răspund pentru ce au făcut”, a declarat afaceristul Costel Stancu.
Dosarul poreclit „prostituate pentru sportivi şi jurnalişti“ a fost destructurat de BCCO Alba, anul trecut. Trei persoane au fost puse sub acuzare şi condamnate. Frigescu la trei ani şi jumătate, Grigore Nebunu la patru ani, iar Peti Gabriel, pentru că este minor, a primit o pedeapsă educativă.
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…