Categories: Sport

FRF redeschide uşa „manevrelor”

Preşedintele FRF Mircea Sandu a declarat, că toate echipele care au retrogradat sportiv sau pe criteriul neîndeplinirii condiţiilor de licenţiere ar trebui să fie pregătite pentru a evolua în prima ligă sezonul următor. El a precizat că un comitet de lucru format din angajaţi ai LPF şi FRF caută soluţii legale pentru păstrarea sistemului competiţional cu 18 echipe. „Absolut toate cluburile din Liga I, atât cele care din punct de vedere sportive nu au îndeplinit criteriile, cât şi cele care nu au îndeplinit condiţiile de licenţiere trebuie să fie pregătite. Pentru că nu ştiu ce se va întâmpla în Comitetul Executiv din 5 sau 6 iulie. Aşa cum am anunţat, s-a întrunit un comitet condus de cei doi secretari generali, de la federaţie şi ligă, cu juriştii. Ei trebuie să vină în Comitetul Executiv cu propuneri viabile, pe eventuale interpretări ale legislaţiei din România sau din alte ţări, pentru a păstra formatul cu 18 echipe. Dacă se votează 18 echipe şi U. Cluj obţine la TAS o decizie favorabilă mai rămâne un singur loc, care trebuie văzut pe ce criterii şi argumente poate fi atribuit şi cine beneficiază de acest loc”, a declarat Sandu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că la o firmă care ajută pensionarii în special se întâmplă lucruri u­râte.…

15 ore ago

Bulina albă

David Miklos, membru al echipei RavenTech HD Pentru că a obținut premiul Leadership Award Finalist,…

15 ore ago

Bulina neagră

E.C., din comuna Lăpugiu de Jos Pentru că a fost reținut, fiind cercetat pentru nerespectarea…

15 ore ago

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: Solidaritatea nu este un slogan. Pentru noi, este responsabilitatea fundamentală a statului față de cetățenii săi

Președintele Consiliului Județean Hu­ne­doara, Laurențiu Nistor, a declarat că dez­voltarea României nu poate fi construită…

15 ore ago

Parcul fotovoltaic de la Hărău e finalizat! Urmează punerea lui în funcțiune

Magdalena Șerban Să ai posibilitatea de la Dumnezeu să folosești resursele date, iar de la…

15 ore ago