Sport

FR Scrimă a premiat cele mai valoroase sportive din România

În cadrul unei festivitati de premiere, care a avut loc la Bucureşti, Federaţia Română de Scrimă le-a premiat pe cele mai valo­roase sportive de la scrimă pentru rezul­tatele obţinute în acest an competiţional.
Spadasina Ana Maria Popescu (foto), de­clarată câştigătoare a Cupei Mondiale şi te­o­retic calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, lider mondial la spadă în ie­rar­hia forului internaţional înaintea ultimului con­curs de calificare, a fost premiată alături de colegele ei Emilia Corbu – bronz la floretă la Europenele de juniori şi Ilinca Pantiş – bronz la sabie la Europenele de juniori, îm­preuna cu antrenorii lor: Mihai Popa, Petre Ducu, respectiv, Constantin Sandu.
Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olim­pic şi Sportiv Român, le-a felicitat printr-un mesaj video pe cele trei sportive pre­miate de FR Scrimă pentru performanţele reuşite încă de la începutul anului 2020, înainte de izbucnirea pandemiei.
„Va susţinem şi vă transmit încredere în tot ceea ce faceţi! Credeţi în visul vostru şi con­tinuaţi să faceţi paşi pentru împlinirea lui. Aveţi un exemplu demn de urmat, Ana Maria Popescu! Uitaţi-vă la Ana ce face, învă­ţaţi de la ea şi veţi putea ajunge la per­for­manţele ei! Succes, vă doresc sănătate şi să aveţi un an 2021 reuşit! ” a punctat Mihai Covaliu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura