Sezonul de primăvară al Ligii a IV-a Hunedoara a început cu două echipe mai puţin decât turul campionatului şi cu una care fentează competiţia, pentru a salva interesele patronului. Retezatul Râu de Mori şi Zarandul Crişcior s-au recunoscut învinse de sărăcie şi au abandonat, în vreme ce Clubul Jiul Petroşani continuă cu juniorii, ignorând adevăratul spirit competiţional.
Cea mai tânără echipă, cel mai incert viitor
Oficial şi numeric, la startul returului, Liga a IV-a Hunedoara a pierdut doar două echipe. Retezatul Râu de Mori şi Zarandul Crişcior au fost copleşite de necazurile financiare şi au anunţat că se retrag, urmând să piardă cu 0-3 toate meciurile din partea secundă a campionatului. În realitate, după prima etapă, s-a văzut că întrecerea eşalonului de elită al judeţului este „văduvită” şi de o a treia echipă. Este vorba de Clubul Jiul Petroşani, care participă la competiţie, dar este ca şi inexistentă, întrucât mizează pe o echipă de juniori de 15-16 ani. Ca dovadă, alb-negrii au pierdut cu scorul de 9-2 partida din prima rundă a returului, disputată pe teren propriu cu Şoimii Băiţa şi probabil vor pierde toate meciurile de acum înainte. „Sunt jucători cu vârsta cuprinsă numai 15 şi 16 ani, iar de pregătirea lor se ocupă Toni Sedecaru. Avem cea mai tânără echipă. Trebuie să crească. Ce speranţe să avem acum de la aceşti juniori? Tot de jos a pornit şi echipa care i-a avut în componenţa pe Florin Stoica sau Daniel Neiconi. Vor creşte pe parcurs”, a explicat George Boboc, preşedintele Jiului.
Promovarea tinerilor e binevenită şi poate fi considerată mai puţin nocivă decât abandonarea totală a întrecerii, însă politica Jiului de a continua campionatul în această formulă este cusută cu aţă albă. Este foarte probabil că decizia nu are prea mare legătură cu ideea de a forma şi creşte jucători sau cu hotărârea de a nu lăsa clubul să moară. Mult mai plauzibilă în justificarea acestei alegeri pare a fi teama patronului, Alin Simota, de a nu călca pe lângă prevederile contractuale cu Primăria Petroşani, care îi pun pe tavă Baza Sportivă „Jiul Petroşani”, doar cu condiţia de a avea activitate competiţională la club.
Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…
Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.
Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…