Categories: Sport

Fotbal. Retezatul Haţeg, aproape de promovarea în Liga a III-a

Nicolae Gavrea

Campioana judeţului Hunedoara, echipa CSO Retezatul Haţeg, păstrează şanse reale pentru promovarea în Liga a III-a după disputarea la finalul săptămânii trecute a meciurilor tur din barajul de promovare în Liga 3 de fotbal.

Retezatul Haţeg a evoluat în deplasare, la campioana judeţului Arad, formaţia Progresul Pecica, echipă considerată drept favorită la promovare în această dublă întâlnire. Arădenii au câştigat prima manşă cu scorul final de 2-1 (la pauză 2-1) după un joc în care au dominat doar în prima repriză.
Gazdele au avut în prima parte mai multe ocazii, dar portarul formaţiei din Haţeg a fost inspirat şi a reuşit de mai multe ori să intervină salvator pentru echipa sa. Retezatul a revenit pe finalul primei reprize, când a şi înscris prin Tiric şi apoi pe parcursul celei de a doua reprize a avut şi ocazii bune de a egala.
De altfel, partea secundă a jocului a fost mai echilibrată, gazdele fiind neinspirate la finalizare, iar oaspeţii având o apărare bine coordonată de pe banca tehnică de către antrenorul Flavius Itul. Golurile au fost înscrise de Arsene (7), Măgulean (28), respectiv Tiric (45).
Cu acest rezultat, Retezatul Haţeg păstrează şanse reale de a promova în Liga a III-a, după alte două tentative nereuşite, având nevoie de o victorie cu scorul de 1-0. În cazul în care, după terminarea timpului regulamentar, se va înregistra o egalitate perfectă, se vor juca două reprize de prelungire a câte 15 minute fiecare. Dacă egalitatea va persista şi după prelungiri, echipa promovată în Liga 3 se va stabili după executarea loviturilor de departajare. Returul dintre campioanele judeţelor Hunedoara şi Arad se va disputa sâmbătă, 22 iunie, cu începere de la ora 17.30, pe stadionul din Haţeg.
„Am început prost fotbalistic, dar şi ca atitudine. Jucătorii mei au fost timoraţi de miza jocului, am greşit şi am luat două goluri, au mai avut şi alte ocazii. Apoi am mutat tactic în ambele reprize, am echilibrat jocul şi au fost ocazii la ambele porţi. În primul rând, Pecica are o victorie, noi nu am făcut mare lucru, doar că am evitat să pierdem la scor. Trebuie să ne pregătim în linişte, pentru că, jucând acasă, datele problemei se schimbă. Dacă temperatura era normală, iarba mai umedă şi tunsă mai scurt, cred că viteza jocului era mai mare şi ne-ar fi avantajat pe noi. Chiar şi aşa, băieţii mei au dat totul şi au făcut faţă acestor condiţii. Ştiam că Pecica nu poate să rupă ritmul, decât dacă te surprinde cu linia de fund prea sus, cu spaţii. Au jucători de calitate, dar mai ştiam că după minutul 60 cad”, a declarat după meci Flaviu Itul, antrenorul Retezatului Haţeg.
Retezatul Haţeg: Paşca – Ardelean, Ionaşcu, Marcu (min. 53 Mariş), Tămăşiloni – Piţigoi, Buzducea, Puşcă – Tiric, Popesc (min. 86 Tomoni), R. Popa (min. 63 Roşca, min. 89 Dăncescu). Antrenor Flavius Itul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

5 lucruri despre sloturi online pe care nu ar trebui să le crezi

În universul sloturilor online sunt multe mituri și așa-zise informații care nu au nicio bază…

11 ore ago

Roata Norocului continuă la MrBit: Premii în gadgeturi și multe alte surprize

În luna mai, Roata Norocului de la MrBit strălucește mai puternic ca niciodată, iar clienții…

11 ore ago

Intervenție a polițiștilor și a echipajelor medicale la o unitate de învățământ din Petroșani, după pulverizarea unei substanțe iritant-lacrimogene

Astăzi, în jurul orei 11:10, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată prin intermediul numărului unic…

11 ore ago

Plangere penala pentru vandalism. Plângere penală pentru distrugere!

Primăria Hunedoara a depus plângere penală pentru identificarea şi aplicarea măsurilor legale împotriva persoanei/persoanelor care…

14 ore ago

TREI TINERI, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI INFRACȚIUNI RUTIERE, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI PENTRU 24 DE ORE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față…

14 ore ago