Categories: FlashSport

Fotbal puţin, dezamãgire mare

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara a fost cea mai slabă dintre protagonistele unui meci sărac în fotbal, cu un nivel departe de nivelul unor pretendente la promovare, şi a fost învinsă, acasă, de FC Caransebeş, scor 0-1 (0-0), în primul joc al noului sezon. Trupa antrenată de Constantin Olariu are timp să-şi bage minţile în cap şi să încerce să dreagă busuiocul în viitor, întrucât în runda viitoare va sta, deoarece Minerul Mătăsari retrăgându-se din campionat.
Trădaţi de slăbiciuni şi tinereţe
Negru-albaştrii au început în cel mai prost mod posibil noul campionat. Trupa antrenată de Constantin Olariu a suferit o înfrângere dureroasă acasă în faţa unei echipe care aproape sigur se va califica şi ea în play-off.
Hunedorenii şi-au etalat şi în meciul de debut al campionatului carenţele şi slăbiciunile care s-au văzut în partidele de pregătire. Cu o apărare nesigură şi vulnerabilă, cu un mijloc lipsit de forţă şi sărac în idei şi cu o linie ofensivă fără putere şi inspiraţie, FC Hunedoara a dominat steril prima repriză, pentru că oaspeţii au jucat cu oarecare frică. Situaţia s-a echilibrat pe măsura trecerii fiecărui minut, iar după pauză trupa lui Alin Artimon a fost tot mai stăpână pe situaţie. O mare contribuţie la acest scenariu a avut şi golul marcat de Cosmin Negoescu, în minutul 68, după o gravă eroare a defensivei hunedorene. Tânărul portar al hunedorenilor, Raţ, a degajat slab doar până la centrul terenului, un jucător de la FC Caransebeş a respins în faţă, către Negoescu, iar acesta a scăpat singur, perpendicular pe poartă şi a înscris cu un şut plasat de la marginea careului, 0-1. Hunedorenii au încercat să dreagă situaţia şi s-au aruncat orbeşte în atac, dar cele mai mari ocazii le-au avut tot oaspeţii, pe contraatac prin Steop (85 şi 87), care putea majora diferenţa.
S-a cerut demisia antrenorului
Înfrângerea cu FC Caransebeş este a doua în meciurile oficiale din această vară pentru FC Hunedoara, după eşecul cu Aurul Brad (scor 0-2) din turul II al Cupei României. Nemulţumiţi de scor, de jocul şi atitudinea echipei, o parte dintre cei 250 de spectatori din tribune a cerut la un moment dat demisia antrenorului Constantin Olariu. Nervos, tehnicianul s-a întors către ei şi le-a cerut să-l lase în pace, pentru că pleacă el singur. O dovadă mai bună de valoare şi caracter ar fi ca antrenorul să nu-şi verse nervii pe spectatori şi să nu renunţe chiar de la prima nereuşită, căutând în schimb să găsească soluţii rapide pentru a pune echipa pe picioare din mers. Timp ar fi, atât pentru că FC Hunedoara va sta în etapa viitoare, cât şi pentru că noul campionat e lung.
FC Hunedoara – FC Caransebeş 0-1 (0-0)
A marcat: Cosmin Negoescu (min. 68)
FC Hunedoara: Raţ – Petresc (cpt.), Dosan, Petcu (80 Homei), Roiu – Vajda, Muntean, Şoit, Pepenar (74 Lintaru), Nicula – Suciu. Antrenor – Constantin Olariu.
FC Caransebeş: Cioloca – Firan (74 Artimon), Goşa, Dubei, Zele –  Suru, Artean, Şandru (89 Fuchs), Feneş (67 Constantinescu) – Negoescu (81 Bona), Steop.  Antrenor – Alin Artimon.
În celelalte partide ale primei etape ale Ligii a III-a, Seria a IV-a s-au înregistrat rezultatele: Pandurii Tg. Jiu II – Muncitorul Reşiţa 1-1; Millenium Giarmata – AFCM Reşiţa 3-1 FC Avrig – Vulturii Lugoj 1-3;Ştiinţa Turceni – Jiul Rovinari 1-1.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din re­gi­u­ne povestesc pe la col­țuri că fostul șef al unei instituții de…

o oră ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru organizarea unei conferințe inter­na­ționale…

o oră ago

Bulina neagră

Dănuț B., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni…

o oră ago

Prin noile măsuri ale guvernului, Sediile ANAF din județ, decapitate

Reorganizarea ANAF în județul Hune­doara, parte a unui proces național, vi­zează reducerea drastică a sediilor…

o oră ago

Cum a rămas un bărbat din Petroșani fără 5.500 de lei după un singur SMS

O clipă de neatenție și un mesaj primit pe telefon au fost suficiente pentru ca…

o oră ago

Viteaz în fața fostei iubite, mielușel în fața procurorului

Un tânăr din Petroșani, supărat că iubita l-a părăsit, a crezut că se poate dragoste…

o oră ago