Sâmbăta, 17 iunie, de la ora 11, la Stadionul „Cetate” Deva – teren sintetic, se va desfășura o nouă ediție a Memorialului „Mircea Sîrbu”. Competiția este organizată de Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara.
Au confirmat participarea peste 150 de copii de la 9 echipe de juniori U9 din județul Hunedoara. Mircea Sîrbu a fost un apreciat om de fotbal din România, fiind cel mai longeviv președinte de asociație județeană de fotbal din România (1991-2018), fost jucător, antrenor, profesor de educație fizică și sport, observator federal. Marius Sîrbu, unul dintre cei doi băieți ai săi, îi calcă pe urme, fiind actualul coordonator al centrului de copii și juniori de la CSM Deva.
Astăzi, la votul din comisiile buget-finanțe din Parlamentul României asupra amendamentelor PSD pentru includerea în…
De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…
Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…
Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…
Polițiștii chemați la fața locului i-au găsit în buzunarele hainei și drogurile pe care le…
Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor OUG nr. 17/12.03.2026, privind modificarea și completarea unor…