Categories: Sport

Fotbal, Liga a V-a: Măgura Pui este lider autoritar

Nicolae Gavrea

Cea de a cincea etapă a Ligii a V-a de fotbal a adus clarificări la nivelul superior din cadrul competiţiei. Campioana judeţului la ediţia precedentă, Măgura Pui, a realizat o nouă victorie cu care devine lider incontestabil.

Măgura Pui este formaţia care nu au pierdut nici un joc disputat şi acumulează un total de 12 puncte după ce a învins, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, pe Unirea General Berthelot. În urma acestui rezultat, echipa din comuna General Berthelot a coborât pe poziţia secundă, având un total de 10 puncte din cinci jocuri.
Pe locul al treilea urcă după această etapă Metalul Crişcior, care acumulează tot 10 puncte (dar au un golaveraj mai slab decât cei de la Unirea), după ce a dispus, greu, de Ponorul Vaţa, la limită, cu scorul de 2-1. Aurul Certej a pierdut, în deplasare, scor final 1-4, într-un alt derbi al etapei, cu cei de la Zarandul Crişcior. Echipa din Crişcior a avut la pauză un avantaj, 2-0, dar în repriza secundă a mai punctat de două ori, obţinând o victorie lejeră.

Rezultatele etapei a V-a:
AS Foresta- AS Sântămăria Orlea 1-1( 1-1)
AS Măgura Pui- AS Unirea Gen. Berthelot 4-1 (1-1)
AS Victoria Dobra – AS Sargeţia Bretea Română 3-1 (0-0)
AS Metalul Crişcior- AS Ponorul Vaţa 2-1(1-0)
AS Zarandul Crişcior- AS Aurul Certej 4-1(2-0)
AS Santos Boz- ACS Agrocompany Băcia 0-1 (0-1)
CS Comunal Ilia a stat
Etapa următoare:
AS Sântămăria Orlea – CSC Ilia
Sargeţia Bretea Română – Măgura Pui
Aurul Certej – Metalul Crişcior
Agrocompany Băcia – Metalul Crişcior.
Ponorul Vaţa – Victoria Dobra se va juca pe 10 octombrie,
Unirea General Berthelot – Foresta Lunca Cernii se va juca pe 2 decembrie
Santos Boz stă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

23 de ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

23 de ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

23 de ore ago

Atac fără precedent în Hunedoara: Un bărbat a fost pus la pământ de trei urși în comuna Pui. Specialiștii sunt uimiți de comportamentul animalelor

Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…

23 de ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

23 de ore ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

23 de ore ago