Categories: Sport

FOTBAL Liga a IV-a. Surprizele din etapa a doua. Speranțe, vise spulberate și multe cartonașe galbene

Etapa a doua din liga județeană, a IV-a, a produs și primele surprize care a­nunță un campionat interesant. Poate cea mai interesantă partidă a fost cea desfășurată pe terenul de la Ciula Mare, unde formația ACS Unirea DMO joacă partidele considerate pe teren propriu. Oaspeți au fost jucătorii de la Retezatul Hațeg, una dintre formațiile care și-a anunțat intenția de a câștiga campionatul și de a reveni în Liga a 3-a.

Penalty
La pauză, rezultatul de pe tabelă a fost egal, 2-2, după ce gazdele au avut un avantaj de două goluri, dar oaspeții au egalat. Astfel că la vestiare s-a intrat nedecis. Formația gazdă a câștigat, după ce golul victoriei a fost marcat pe final, dintr-o lovitură de la 11 metri. Au înscris pentru gazde Raul Tomoni (min. 110) și Darius Pușcă (min. 12 și 76, ultimul din penalty) res­pectiv Ovidiu Treșcan (min. 19 și 34).
Arbitrul Raul Bădărău a avut de lucru la acest joc, acordând patru cartonașe galbene pentru gazde, Filipescu, Darius Pușcă și Raul Pușcă (min.90+6) și unul roșu pentru Ovidiu Filipescu, ultimul pentru cumul de cartonașe galbene. Echipa oaspete a fost și ea “răsplătită “ pentru diferitele abateri de la regu­la­ment cu cinci cartonașe galbene, Ovidiu Popescu (min. 19), Alexandru Naicu (min. 20), Robert Buzducea (min. 32 și 35), Iulian Tecsi (min. 83). Robert Buzducea a plecat la vestiare în minutul 35, primind cartonașul roșu.

Victorie categorică
Apoi, Inter Petrila s-a impus categoric, pe teren propriu, împotriva celor de la Minerul Uricani, cu scorul de 8-0, în timp ce CSM “Mihai Viteazul” Vulcan a pier­dut acasă cu 4-1 jocul în care a avut ca adversară formația CSM Dacia Orăștie.

Scor rușinos
Devenii care încearcă să apere onoa­rea defunctei echipe de seniori CSM Deva, în fapt acum juniorii acestui club, au pierdut din nou într-un joc cuminte, cu 8-1, după ce în minutul 17 erau conduși cu 4-0 de către formația CSO Gloria Geoagiu.

Au bătut Șoimul
CSM Aurul Brad își trece în palmares o victorie obținută pe teren propriu cu scorul de 6-1 (la pauză 4-0) în fața celor de la Șoimul Băița, iar la Călan, gazdele de la AS Victoria, s-au impus cu 4-1 (la pauză 2-1) în partida cu CS CFR Simeria.
Următoarea etapă se va disputa sâmbătă, 7 septembrie, începând cu ora 11.00, duminică fiind programat doar un singur joc, la Băița, unde vin cei de la Inter Petrila.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danit Buhaescu a incetat din viata. Dumnezeu sa il ierte.

5 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

o zi ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

o zi ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

o zi ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago