Sport

Fotbal. Liga a IV-a. Minerul Uricani vrea să joace după programul iniţial

Nicolae Gavrea

Continuăm să aflăm poziţia echipelor care vor merge mai departe, într-un fel sau altul, cu întrecerea din Liga a IV-a a judeţului Hunedoara, după ce ridicarea restricţiilor impuse de starea de necesitate le va permite.

Vasile Scurtu (foto), preşedintele echipei Minerul Uricani, este printre puţinii oameni de fotbal din Valea Jiului care împărtăşesc ideea preşedintelui AJF Hunedoara ca această ediţie de campionat să fie dusă până la final, după programul stabilit iniţial, cu etape de play off şi play out.
„Sunt de acord să jucăm tot campionatul, inclusiv toate meciurile din play-off şi play-out. Nu văd de ce ne tot plângem. Găsim noi soluţii, ne vom descurca şi cu banii. Să jucăm non stop până la toamnă. Oamenii de la Uricani sunt dornici de a reveni la stadion. Dacă se va juca cu spectatori, vor veni şi mai mulţi“, a spus preşedintele clubului din Uricani.
Minerul Uricani este una dintre echipele cu cele mai multe transferuri reuşite în acest campionat, cea mai notabilă fiind revenirea la formaţie a lui Elian Preoteasa. „Mă bucură foarte mult reîntoarcerea lui Elian. A fost plecat la muncă în Anglia. Este un fotbalist foarte bun, de care chiar aveam nevoie“, a mai spus preşedintele Vasile Scurtu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura