Sport

Fotbal, Liga a IV-a. Jiul se menţine pe primul loc

Nicolae Gavrea

La finalul săptămânii trecute s-au desfăşurat în judeţ partidele de fotbal programate în etapa cu nr. 14 din Liga a IV-a. Cap de afiş a fost derbiul din Valea Jiului, cel de la Vulcan, unde echipa locală CSM a primit replica liderului, Jiul Petroşani.

Oaspeţii, pregătiţi de Damian Militaru, s-au temut de această întâlnire, dar până la urmă au câştigat jocul, la limită. Singurul gol a fost înscris în min. 53 de Sorin Păduraru, cel care a fost la originea altor patru situaţii de gol, ratate de către jucătorii de la Jiul. De remarcat faptul că jocul a fost plăcut şi ambele formaţii au asigurat spectacolul pe care cei din tribune l-au aşteptat. Cu cele trei puncte acumulate după această victorie, Jiul Petroşani se menţine pe primul loc în clasament, având 30 de puncte.
Ocupanta locului secund, Gloria Oraşului Geoagiu, se menţine la două puncte în urma celor de la Jiul, datorită victoriei obţinută în această etapă, în deplasare la Victoria Călan, scor final 0-2, are un total de 28 de puncte şi păstrează posibilitatea de a se califica în play-off-ul competiţiei.
Pe locul al treilea se află Aurul Brad, care a câştigat jocul disputat acasă cu Minerul Uricani (scor final 3-1), totalizează 26 de puncte şi se menţine în plasa liderului, fiind urmată de o altă echipă cu pretenţii la promovare, Retezatul Haţeg, învingătoare cu 4-1 la Dacia Orăştie.
Rezultatele etapei a 14-a:
Mihai Viteazul Vulcan – Jiul Petroşani 0 – 1 (0-0)
Victoria Călan – „Gloria” al Oraşului Geoagiu 0 – 2 (0-2)
Aurul Brad – Minerul Uricani 3 – 1 (2-1)
Cetate Deva – Şoimul Băiţa 2 – 4 (2-2)
Dacia Orăştie 2010 – Retezatul Haţeg 1 – 4 (1-1)
Inter Petrila a stat.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura