Sport

Fotbal, Liga a IV-a: Gloria Geoagiu este noul lider

Nicolae Gavrea

În Campionatul Judeţean de Fotbal din Liga a IV-a au fost programate la finalul săptămânii trecute partidele din etapa cu numărul 5, semn că ne apropiem de mijlocul turului din actualul sezon fotbalistic. Iubitorii fotbalului au avut posibilitatea să urmărească partide interesante, cu final interesant, dar şi cu surprize, care au dus la permutări seriose în clasament, inclusiv schimbarea liderului.

În Valea Jiului, Inter Petrila, după un start mai slab în actualul sezon, s-a revanşat sâmbătă în faţa propriilor suporteri cu evoluţia din acest meci. Jucătorii din Petrila au câştigat lejer cu 4 – 0 în faţa partenerilor de dispută, Retezatul Haţeg, una din formaţiile cu pretenţii la promovare. Au înscris pentru Inter Petrila: Duma (de două ori), Filip şi Badea. Tot sâmbătă, în jocul de la Uricani, Minerul a învins echipa tinerilor elevi de la Cetate Deva II, scorul final fiind 7 – 2 în favoarea gazdelor.
Derbiul din această etapă s-a disputat duminică pe terenul din Crăciuneşti. S-au întâlnit Şoimul Băiţa şi Aurul Brad, două din cele patru echipe aflate la egalitate de puncte în fruntea ierarhiei Ligii a patra. Câştigători, surprinzător, au fost oaspeţii, care au învins cu 2 – 1 prin golurile marcate de Ionuţ Filipaş (min. 12) şi Radu Filipaş (min. 72), pentru gazde fiind marcat un autogol – Mihăiesc (min. 77).
Dacia Orăştie a obţinut primele puncte din campionat, după ce a trecut cu 5 – 0 pe teren propriu de Universitatea Petroşani, iar Gloria Proinstal Geoagiu a învins în deplasare cu un neverosimil 11 – 0 pe Victoria Călan, o palidă umbră a revelaţiei din sezonul trecut. Ca urmare, echipa din Geoagiu este noul lider aal campionatului, cu un total de 13 puncte, ca şi CSA Aurul Brad, dar cu un golaveraj mai bun.
Rezultatele etapei a V-a:
CS Inter Petrila – CSO Retezatul Haţeg 4 – 0
ACS Minerul Uricani – CNS Cetate Deva 7 – 2
ACS Şoimul Băiţa – CSA Aurul Brad 1 – 2
CSM Dacia Orăştie – AS Universitatea Petroşani 5 – 0
AS Victoria Călan – AS Gloria Proinstal Geoagiu 0 – 11
CSM Mihai Viteazul Vulcan – CSM Jiul Petroşani se joacă mâine, de la ora 16.
Etapa viitoare:
CSA Aurul Brad – CSM Mihai Viteazul Vulcan
CSO Retezatul Haţeg – ACS Şoimul Băiţa
AS Universitatea Petroşani – CS Inter Petrila
CNS Cetate Deva – CSM Dacia Orăştie
AS Gloria Proinstal – ACS Minerul Uricani
AS Victoria Călan – CSM Jiul Petroşani

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura