Etapa programată la finalul săptămânii trecute în Liga a III-a a adus, cel puțin în seria a VII-a, o surpriză.
CSM Jiul Petroșani a reușit să obțină o victorie în deplasarea de la ACS Speed Academy, scorul final fiind de 2-0. Golurile echipei din Petroșani au fost înscrise de către Andrei Gogescu (min.6) și Răzvan Covaci (min.43). Rezultatul nesperat la debutul partidei de către jucătorii oaspeți arată că, totuși, echipa din Valea Jiului are potențial și poate urca după jocuri la fel de bune, în clasamentul seriei a VIII-a.
Joc bun
Partida la Lupeni, din seria a IX-a a adus față în față două formații echilibrate tehnic și care au oferit multe surprize în jocurile anterioare în care s-au întâlnit. A fost un meci foarte important pentru echipa clubului gazdă, Minerul, aflată în situația de urca pe locul secund în clasamentul seriei, a primit replica celor de la ACS Viitorul Arad. A fost un joc bun pe care gazdele l-au controlat dar fără a înscrie deși au avut mai multe ocazii de a înscrie în repriza secundă, ba chiar o bară, dar fără să câștige cele trei puncte puse în joc. Jocul s-a terminat la egalitate, 0 – 0.
Rezultatele din etapa 11
Seria 8
În clasament conduce SCM Rm. Vâlcea, care are 27 de puncte din 11 partide, urmată de ACSO Filiași cu 21 de puncte și de CS Vulturii Fărcăşeşti, cu 19 puncte. CSM Jiul Petroșani, după victorie din această etapă, a urcat pe locul 7 și are la total 11 puncte.
Seria 9
În clasament conduce formația CSC Peciu Nou, care are 24 de puncte din 11 partide, urmată de CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, Minerul Lupeni și ACS Progresul Pecica, fiecare cu câte 20 de punct,e dar care sunt despărțite de golaveraj. (N.G.)
Într-o urbe de pe la noi s-a mai pus de o afacere necurată. Câțiva băieți…
Niculina Lavinia Poponeț, din Petrila Pentru că a câștigat cea mai mare competiție de beauty…
Dănuț V., din Vulcan Pentru că riscă o condamnare la închisoare pentru furt calificat.
În municipiul Deva, de la începutul acestui an, câinii vagabonzi nu mai sunt strânși de…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, au depistat…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…