Jiul Petroşani are din nou un antrenor pe banca tehnică, după două etape în care interimatul a fost asigurat de Damian Militaru.
Noul coordonator al staff-ului tehnic al echipei din Valea Jiului este Adrian Enășescu (foto), ultima dată antrenor la Voința Lupac, în aceeași serie a Ligii 3, de care s-a despărțit nu tocmai amical la finalul lunii septembrie. Jiul Petroșani este la al patrulea antrenor principal în acest sezon de Liga 3, și a trecut doar turul sezonului regular. Adrian Enășescu a antrenat-o ultima dată pe Voința Lupac, echipă unde încă se afla atunci când Jiul o învingea cu 2-0 în etapa a 4-a, chiar ultimul joc în care petroșănenii au câștigat în acest sezon. A mai stat la Lupac o etapă, pierdută și aceea, iar apoi s-a despărțit de echipă nu tocmai amical. Înlocuitorul său a fost Mircea Manu, cu care Voința câștiga din prima, 2-1 acasă cu Gilortul. Enășescu preluase Voința Lupac în luna ianuarie, în pauza de iarnă a sezonului trecut.
La fața locului s-au deplasat pompierii Detașamentului Deva, cu o autospecială de intervenție și…
Câtă nesimțire! Tupeul de neimaginat al unui purtător de lămpaş, obişnuit ani de zile cu…
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a reușit să-și convingă colegii și conducerea…
Ianoș V., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie…
Un sistem de stocare a energiei electrice în baterii va fi construit de o firmă…
Un bărbat de 53 de ani, din oraşul Lupeni, a murit în urma unei explozii…