Categories: Sport

Fotbal, Liga a III-a: În sfârşit, victorie pentru Cetate Deva

Nicolae Gavrea

În partida de vineri programată la Deva s-au întâlnit două formaţii cu nevoie acută de puncte, dar poate cel mai mult, echipă locală CNS Cetate Deva avea nevoie de o victorie.

Teama, dar şi prudenţa au făcut ca jocul să fie puţin spectaculos în prima parte a întâlnirii de la Deva. Antrenorul Ioan Petcu a contat încă de la începutul jocului pe trei fundaşi centrali – între ei şi Capotă, aflat la debutul său pentru CNS Deva – tocmai pentru a aglomera acea zonă, unde forţa pătrunderilor frontale ale înaintaşilor oaspeţi era cunoscută.
Va fi deschidere de scor în min.30: reşiţeanul Taciuc a obţinut un corner după o pătrundere în careu pe partea stângă, tot el a executat înalt la limita careului mic şi Breşneni, scăpat din marcaj, a reluat cu o lovitură de cap la colţul lung care l-a învins pe Raţ.
Şoc pentru gazde, dar după o scurtă perioadă în care oaspeţii au încercat să-şi mărească avantajul, jucătorii deveni au revinit în atac şi în minutul 43 au reuşit egalarea: Roşie, care a depus un mare travaliu pe flancul stâng, a expediat un şut-centrare în careu, Voinea a deviat cu capul spre poartă, portarul oaspete a boxat în lateral, unde a apărut Kelemen şi a şutat imparabil de la circa opt metri. Deci, 1-1 la pauză.
Partea secundă a debutat cu un ritm alert, dar fără faze de poartă. Devenii au fost insistenţi în ofensivă, dar mingile trimise de Robert Cristian pentru Fetiţa sau Kelemen nu au fost finalizate cu şuturi la poartă. Totuşi, în minutul 84, jucătorul devean Mirică a marcat un gol senzaţional de la circa 28 de metri, trimiţând balonul la vinclul porţii oapeţilor. A urmat în ultimele minute un asalt furibund al oaspeţilor în căutatea egalării, dar scorul final a rămas 2-1 pentru deveni. A fost o victorie muncită şi greu obţinută de echipa gazdă, care are acum un ascendent moral pentru următoarele partide.
„În sfârşit am spart această serie neagră a rezultatelor nefavorabile. Astăzi am obţinut victoria în faţa unei echipe bune a Reşiţei. Sperăm să începem să câştigăm şi afară, să urcăm în clasament şi să ajungem în prima jumătate, unde cred că ne este locul. Am mai avut ocazii de a marca, e drept, au avut şi ei câteva, mă bucur că băieţii în sfârşit au jucat aşa cum trebuie”, a declarat Ioan Petcu, antrenorul principal al CNS Cetate Deva.
CNS Cetate: Raţ – Radak (65 Braga), Şoit, Capotă – Kelemen, Boldea, R. Cristian (90+2 Jude), Roşie – Fetiţa (73 Circov), Voinea (86 Voineag), Mirică. Antrenori- Ioan Petcu şi Elek Szemely.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

2 zile ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

3 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

3 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

3 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago