Sport

Fotbal Liga a III-a. FC HUNEDOARA – FC CARANSEBEȘ 1-2. Istoria urâtă se repetă

fotbal      FC Caransebeș a câștigat și al doilea meci disputat pe Stadionul „Michael Klein” în actualul sezon și a devenit cel mai negru coșmar al echipei FC Hunedoara în ediția de campionat 2013-2014. „Gugulanii” s-au impus cu 2-1 (1-0), vineri, la ultimul meci acasă al trupei antrenate de Romulus Gabor, după ce câștigaseră cu 1-0, în chiar prima etapă a campionatului. Dincolo de aceste rezultate durerea mare e că trupa din Banat e lideră și are mari șanse de promovare în vreme ce „negru-albaștri” mai rămân cel puțin un an în eșalonul trei.

Cine a vrut, a putut….

Partida a avut miză reală doar pentru FC Caransebeș, aflată în luptă indirectă pentru primul loc cu Nuova Mama Mia Becicherecu Mic, în vreme ce pentru hunedoreni mai conta doar orgoliul și palmaresul. Cum pentru fotbaliștii români recompensele și nu onoarea constituie principalul resort motivațional, cei mai hotărâți să câștige au fost componenții echipei din Banat.

Oaspeții au deschis scorul prin Săulescu (29), care a speculat o eroare a lui Găceanu. Golul de 2-0 a fost semnat de Artean (min. 54), acesta înscriind dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, la care portarul Dragotă (54) a avut partea sa de vină. FC Hunedoara a replicat pe final, când jocul a devenit tensionat. „Veteranul” Pepenar (82) a redus din diferență din penalty, după ce Dîrvaru a fost faultat în careu de Artimon. În ultimele minute, „negru-albaștri” au forța egalarea, dar FC Caransebeș s-a apărat ermetic și și-a asigurat victoria cu care se menține în fotoliul de lideră. (Ciprian Marinuț)

 

Rezultatele etapei a IX-a (penultima) din play-off:

Pandurii II Târgu Jiu – Vulturii Lugoj 4-1

FC Hunedoara – FC Caransebeş 1-2

Millenium Giarmata – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 1-3

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura