Într-un meci contând pentru etapa a XII-a din seria 7 a Ligii 3 de fotbal, de altfel derby-ul etapei s-au întâlnit CSC Ghiroda și CSM Deva. Jocul a fost extrem de echilibrat, ambele echipe făcând o mare risipă de energie, partida încheindu-se cu un echitabil rezultat de egalitate, scorul final fiind de 0 – 0.
Au respectat planul
Marius Sîrbu, antrenorul principal de la CSM Deva, s-a declarat mulțumit de evoluția echipei sale și speră ca, și în continuare, calitatea jocului să crească. „Echipa arată consistență și progres în joc. Un meci de calitate, peste nivelul Ligii 3, cu o echipă, Ghiroda, cu destui jucători care au evoluat și la nivelul primelor două eșaloane. Prima repriza a fost una echilibrata, dar consider că noi am impus mai mult ritmul de joc, atât pe ofensiv, cât și pe defensiv. Repriza a doua am avut o superioritate clară a posesiei mingii, dar și teritorial. Am creat superiorități numerice și teritoriale, dar mai avem de antrenat și alte aspecte ale fazei ofensive, precum și pe tranziții. Felicit jucătorii pentru disciplina tactică și respectarea planului pregătit, cât și pentru efort și atitudine. Voi face analiza video a meciului ca să pot avea date mai clare despre ce avem de îmbunătățit în viitorul apropiat. Este un rezultat care ne menține lideri și creează premisele pentru formarea unei echipe care să obțină performanțe superioare. Ne propunem ca și în continuare, să fim raționali în ceea ce antrenăm și jucăm, în mod planificat, pentru a eficientiza și mai mult conceptul nostru de joc. Mai sunt trei etape în acest an, pe care le vom pregăti cu foarte multă atenție. Am încredere în jucători și cred că potențialul echipei va fi, în continuare, în ascendență”, a spus Marius Sîrbu după meciul de la Ghiroda.
În urma acestui rezultat obținut în deplasare, CSM Deva rămâne singura echipă neînvinsă din serie și păstrează prima poziție în clasament, cu 26 de puncte.
Rezultatele etapei:
Rezultatele etapei 13 din Liga a II-a
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…