Categories: Sport

Fotbal Liga a III-a. Devenii au învins pe cei de la Jiul în primul derby județean

Meciul dintre CSM Deva și CSM Jiul Pe­tro­șani, primul derby județean din actualul sezon s-a desfășurat la Orăștie și s-a dis­putat fără spectatori, deoarece tribuna stadionului „Dacia” nu are scaune sau gra­dene, iar pentru suiguranță reprezentanții Jandarmeriei nu a permis accesul pu­blicului.

Gol înainte de pauză
Jocul dintre cele două formații hune­do­re­ne a fost unul echilibrat, după cum au men­ționat la finalul partidei, ambii tehnicieni. Unicul gol al întâlnirii a fost înscris înainte de pauză și a fost realizat de Bloj, aflat la prima reușită de după revenirea în lotul devean. În minutul 77, Țoiu a executat un penalty acor­dat pentru un fault asupra aceluiași Bloj, însă portarul oaspeților, Farcaș, a apărat.
Cu această victorie, CSM Deva totali­zează șase puncte după două etape, iar Jiul Petroșani rămâne cu un singur punct adus din cele două deplasări. În etapa următoare, devenii vor juca în deplasare pe terenul celor de la Gilortul, iar echipa din Valea Jiului primește vizita celor de la CSM Reșița.
CSM Deva a jucat în formula: Bădescu – Kelemen, Plută, Iordache, Doboș – Bloj, Țoiu, Stelea (81 Bogdanovici), Vasilescu (25 Peter) – Kayondo, Sulea (70 Marinca). An­trenor, Ștefan Nanu.
CSM Jiul: Farcaș – Ionică, Torkos, Marin, Kes­zeg – Turcu (46 Pau), R. Sandu, Herci (72 Bădărău), Selaje – Cocină, Cuibari (72 Mazilu) Antrenor, Aurel Moldovan.
Imediat după joc, tehnicianul Ștefan Nanu a declarat :„Am întâlnit o echipă bună, Jiul, chiar i-am și felicitat după meci. Noi am ratat trei-patru ocazii, inclusiv un 11 metri, ei nu am avut nici o ocazie clară. Nu am făcut un joc bun, dar importante sunt cele trei puncte, pentru că au fost în trecut destule situații în care am jucat bine și am pierdut. Deocamdată, suntem în grafic, cu șase puncte și fără gol primit. Demult nu au mai fost două victorii legate pentru Deva. Astăzi am câștigat pe multă muncă, îi felicit pe băieți. S-a resimțit și o oarecare oboseală, e greu să te antrenezi pe sintetic și să joci pe iarbă la. Cu Gilortul, în jocul de la Târgu Căr­bunești, vom avea un meci greu, sperăm să continuăm parcursul din campionat ca și până acum.”
Antrenorul echipei din Valea Jiului, Aurel Moldovan a spus: „A fost un meci echilibrat, chiar cu o ușoară dominare în ceea ce pri­vește circulația mingii pentru noi. A venit însă acel gol din minutul 44, la care cred că a fost ofsaid, părerea mea, dar poate că sunt subiectiv. În repriza a doua am alergat după egalare, iar ei au făcut orice ca să păstreze scorul. Ca joc sunt mulțumit de ce am arătat, însă ca rezultat nu. E drept că am avut până acum două deplasări, dar am ob­ținut un singur punct din șase posibile, nu am cum să fiu mulțumit cu atât. Și în prima etapă la Șimian și acum puteam scoate mai mult, pentru că am dominat ambele partide. Urmează pentru noi primul meci acasă, cu Reșița, va fi foarte greu, întâlnim un adver­sar puternic.”

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Mulțumim pentru o primăvară plină de inspirație la Castelul Nopcsa!

Târgul de Primăvară „Un dar pentru Femei”, desfășurat în perioada 6–8 martie 2026 la Castelul…

37 de minute ago

Anul 2026, test pentru domeniul construcţiilor

După un 2024 de dezvoltare pe datorie, România a trecut, în 2025, printr-o fază de…

37 de minute ago

Ați văzut-o? Minoră de 17 ani din Orăștie, căutată de polițiști după ce a plecat spre o zonă montană din apropierea localității Sibișel

Polițiștii desfășoară verificări pentru găsirea unei minore de 17 ani care a plecat voluntar de…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică și-ar fi tras un conac pe domeniul sta­tului, folosește re­sur­sele statului, dar nu scoate…

20 de ore ago

Bulina neagră

Gavrilă Albert B., din Petroșani Pentru că a fost găsit vinovat și condamnat pentru patru…

20 de ore ago

Bulina albă

Pascal Carina Simina, respon­sabil Biblioteca Municipală „Valeriu Butulescu” din Petroșani, Pentru că instituția a fost…

20 de ore ago