Sport

FOTBAL – Liga a III-a. CS Hunedoara a pierdut meciul amical cu Ripensia

Echipa de liga a III, CS Hunedoara a jucat un meci amical cu divizionara secundă Ripensia Timişoara, pe terenul sintetic al formaţiei timişorene, partida fiind câştigată de gazde cu scorul de 4 – 2.
Formaţia hunedoreană a evoluat mult mai bine în repriza secundă, când a şi înscris cele două goluri. Autorul primului gol a fost Iacob, care a avut o incursiune pe partea dreaptă, a pătruns în careu şi a şutat la colţul lung (min. 55). Al doilea gol a fost înscris în min. 72 dintr-o pasă în adâncime a lui Radicof, care l-a găsit bine pe Zamfir, iar acesta a lobat peste portarul timişorean. De menţionat că CS Hunedoara a ratat un penalty, prin Muscă, în minutul 62.
Antrenorul principal la echipei din Hune­doara, Raul Spătaru a declarat: „Văd că ră­mânem aşa, să fim conduşi la pauză cu scorul acesta. Totuşi, a fost altă atitudine, alt meci. Am luat golurile pe greşeli individuale, două ale portarului Lefter şi două ale lui Niţuică. Trei din cele patru goluri le-am încasat în urmă unor cornere. Azi a intrat şi Neacşu, l-am putut folosi după ce şi-a revenit după o accidentare. În ce îi priveşte pe noii veniţi, Muscă a jucat foarte bine, Zamfir şi el foarte bine. Pe Niţuică sunt puţin supărat, nu a fost ceea ce se aştepta de la el. Ieri am realizat încă un transfer, l-am adus pe Denis Hrezdac de la UTA, în vârstă de 19 ani, mijlo­caş central. Ne-am despărţit de Mardare, care a semnat pentru Unirea Alba Iulia, unde va fi atât jucător, cât şi antrenor secund. I-am urat succes în noua carieră. Următorul joc este programat sâmbătă, returul cu Alba Iulia, încă nu ştim unde, vom decide în func­ţie de starea vremii”.
CS Hunedoara a evoluat la Timişoara în formula: Lefter – Niţuică, Kovacs, Neacşu, Trăşcan – Iacob, R. Cristian, Herci, Zamfir – Muscă, Vasinc. După pauză au evoluat: Raţ – Kelemen, Banac, Radicof, Ciucurescu – Iacob, Marinca, Pau, Tiric – Zamfir, Muscă şi a mai intrat Buzincu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura