Sport

FOTBAL Liga a III-a. Amicale de pregătire pentru echipele din judeţ

Devenii au jucat cu rezervele, oaspeții cu titularii

 

Formația CSM Deva a disputat un amical cu Unirea Alba Iulia pe terenul sintetic de pe Stadionul Cetate în care devenii au evoluat cu jucătorii din linia a doua, adică cu rezervele de care dispune antrenorul Ștefan Nanu.

Un singur gol
Deși Unirea a venit la Deva cu garnitura completă, rezervele și juniorii echipei gazdă au făcut un meci foarte bun, fiind mai mereu în posesia mingii și atacând constant. Au fost puține faze de poartă, notabile fiind cele avute de Petresc. La prima dintre acestea a finalizat un atac al formației sale cu un șut scos cu greu în corner de portarul adversarei, iar la a doua a trimis puternic puțin peste transversală.
Portarul celor din Alba a avut foarte mult de lucru în repriza secundă. A scos de la vinclu un șut al lui Marinca pe care toată lumea îl vedea deja în poartă, apoi s-a opus la dubla ocazie a lui Iștoc (șut pe jos de la 30 de metri respins în lateral) și Branea (reluare din unghi direct în portar). Marinca a mai avut o încercare temerată din terenul propriu, când l-a văzut pe goal-keeperul advers ieșit și a încercat direct poarta, însă balonul a trecut pe lângă aceasta. Singurul gol s-a înscris în min.77 după un corner executat de Petresc, mingea centrată a ajuns la Iștoc în mijlocul careului și acesta a reluat imparabil la colțul lung pentru 1 – 0.
În ultimul amical, CSM Deva va întâlni la finalul acestei săptămâni formația CSC Ghiroda și Giarmata Vii.
Antrenorul Ștefan Nanu i-a folosit în jocul cu Unirea Alba Iulia pe Jianu – Teodorescu, Dobre, Bogdanovici, Vasilescu – Sapta, Petresc, Marinca, Branea – Izele, Soare. Rezerve: Iștoc, Nicoară, Boldor, Luca, Grill, Roncea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura