Corvinul Hunedoara este pe locul 2 în Liga 2 la final de sezon, după victoria din etapa a 15-a, la un punct de liderul CSC Șelimbăr. În partida din ultima etapă din acest an, Corvinul s-a impus în deplasare, în Ghencea, în fața gazdelor de la Steaua București, cu 1-0.
Un meci, o sărbătoare
Antrenorul echipei hunedorene, reputatul tehnician Florin Maxim (foto) a declarat după joc: ”Prima repriză a aparținut Stelei, ne-am temut de stadion, de nocturnă. Am stat și jos cu linia de fund, plus mijlocașul la închidere, dar în a doua repriză jucătorii au înțeles ce am pregătit la antrenamente, am stat mai sus cu fundașii laterali, i-am întâmpinat mai bine, după gol am mai avut situații bune. Per total, două reprize diametral opuse, dar a doua repriză cred că ne-a aparținut. Au avut și ei situații, au avut și o bară, dar a fost un meci bun. Fiecare meci e o sărbătoare, mai ales cel de azi. A fost un meci în nocturnă, am învins! Se știe că galeriile sunt înfrățite, a fost un motiv de sărbătoare atât pentru noi, cât și pentru ei”.
Se așteaptă și la alte oferte
Florin Maxim spune că este decis să termine sezonul la Corvinul Hunedoara. Se simte bine la echipă și vrea să continue. A fost pe lista lărgită a clubului Dinamo, pentru a-l înlocui pe Ovidiu Burcă, însă a respins din start oferta bucureștenilor: ”Simt că pot să mă dezvolt aici, la Hunedoara, am susținere. Mă simt bine la Hunedoara și simt că pot face lucruri frumoase. Nu e vorba de a refuza Dinamo, mă simt onorat chiar să fiu pe listă, poate nu aș fi fost cel ales, dar mă bucur că am fost pe acea listă. Mai am treabă de făcut la Hunedoara. Cât timp îmi fac treaba, cred că ofertele vor mai veni”, a mai spus Maxim.
La finalul sezonului din acest campionat, Corvinul Hunedoara este pe podium, pe locul 2, cu un total de 31 de puncte, la un punct în urma liderului CSC Șelimbăr (32 de puncte) și la egalitate cu ocupanta locului 3, Unirea Slobozia, care a acumulat tot 31 de puncte, dar are un golaveraj mai slab.
Un hunedorean în vârstă de 36 de ani, pe numele căruia autoritățile din Ungaria au…
Vorbesc gurile rele că un ales de la noi le-a făcut o mare bucurie elevilor…
G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată din cauză că a…
Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis, marţi, cererea de strămutare formulată de către…
O grevă de avertisment de două ore a avut loc ieri, în peste 1.500 de…