Petrolul Ploieşti n-a avut probleme în a se impune în meciul de pe teren propriu cu Energeticianul, câştigând partida cu 2-0, după ce a ratat de mai multe ori, inclusiv din penalti.
Echipa din Valea Jiului a avut în meciul cu Petrolul un portar în formă excelentă, Teodor Axinte fiind cel mai bun jucător de pe teren. El a salvat din toate poziţiile, inclusiv din penalti şi are principalul merit că echipa sa a cedat doar cu 2-0 pe arena „lupilor“. La final, antrenorul George Zima a spus: „Nu sunt mulţumit, pentru că puteam mai mult. Am început crispaţi şi, cu siguranţă, pentru echipa mea tânără presiunea a fost mai mare. A fost un public numeros şi nu suntem obişnuiţi cu o asemenea atmosferă. Pe final am avut o ocazie imensă, la 1-0 pentru Petrolul. Dacă eram mai lucizi, mai concentraţi la acea fază, făceam 1-1 şi poate puteam pleca de aici cu un punct mare, pe un fond de joc nu tocmai reuşit, dar, în final, trebuie să recunoaştem că Petrolul a fost echipa mai bună“, a spus Zima.
ACS Energeticianul va juca în etapa următoare pe terenul din Petroşani, duminică, de la ora 11.00, cu CS Mioveni.
Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…
Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…
V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…
Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…
Judecătoria Brad a respins plângerea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…