Categories: Sport

Fotbal, Liga a II-a: Energeticianul, egal la ASU Timişoara

Nicolae Gavrea

ASU Politehnica a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul de pe teren propriu cu Energeticianul, în etapa a 21-a a Ligii 2, ultima programată în 2018.
După un meci anost, fără multe ocazii de poartă, cele două echipe s-au mulţumit cu câte un punct şi vor ierna pe locurile 8, respectiv 11, cu 29, respectiv 25 de puncte.
A fost un joc greu pentru timişoreni, pentru că la bănăţeni au lipsit nouă fotbalişti importanţi: Murariu, Nicolescu, Velici, Cherecheş, Poparadu, Schieb, Ghinescu, Popescu şi Bănică.
Jocul de la Timişoara, de pe Stadionul Ştiinţa, a fost urmărit de circa 300 de spectatori, a fost arbitrat de centralul Iuliana Elena Demetrescu (Râmnicu Vâlcea) şi s-a disputat pe un gazon îmbibat cu apă, care a făcut balonul greu de controlat.
Primele ocazii au fost trecute în contul oaspeţilor: în min. 2 Vlad Rusu a şutat din întoarcere, de la 22 de metri, dar portarul Dalin Munteanu a reţinut. Apoi în min. 10 Dragu a centrat de pe stânga, Vlad Rusu deviind spre bara a doua, dar mingea a trecut pe lângă poartă.
Gazdele au început să se încălzească uşor şi în min. 17 Miholca a tras din unghi lateral stânga, însă Miron, atent, a respins în corner iar în min. 23 Lazea a şutat de la 25 de metri, pe centrul porţii, portarul oaspeţilor reţinând cu siguranţă, aşa cum o va face în min. 32 la şutul înşelător al lui Enache la colţul scurt. La pauză cele două echipe au intrat la vestiare la egalitate, 0-0, după o primă repriză echilibrată.
Oaspeţii au început partida secundă cu o ratare în min. 48, când Dragu a centrat de pe stânga în careu şi din câţiva metri, Vlad Rusu a nimerit bara. Gazdele au trecut şi ele pe lângă gol în min. 64. Ultima ocazie s-a consemnat tot în favoarea oaspeţilor, în min. 80 Robert Petre a pătruns în centru şi a şutat de la 20 de metri, dar portarul Dalin Munteanu a respins în corner, cu un reflex senzaţional.
Energeticianul: Miron – Drugă, Lung (cpt.), Ioniţă, R. Enache (Misăraş 74’) – Cristea, Neacşa (C. Ionică 90’) – Vl. Tudorache, Rob. Petre, Dragu (Buturcă 90+3’) – Vl. Rusu. Antrenor: Bogdan Andone.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

3 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

3 ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

3 ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

3 ore ago

Teroare într-un bloc din Vulcan: O septuagenară își mânjește vecinii cu fecale și îi amenință cu briceagul. Judecătoria a respins ordinul de protecție

Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…

3 ore ago