Sport

Fotbal Liga a II-a: Energeticianul a pierdut, neaşteptat, pe teren propriu

Nicolae Gavrea

Sâmbătă, la Petroşani a fost programată o partidă în care ACS Energeticianul a întâlnit o formaţie care într-o vreme a stat în fotoliul de lider al clasamentului Ligii secunde. Întâlnirea dintre cele două formaţii nu a fost spectaculoasă şi a fost presărată cu multe greşeli individuale.

Echipa oaspete a început bine partida şi în min.3 a reuşit deschiderea scorului, ceea ce i-a marcat categoric pe jucătorii formaţiei din Valea Jiului. Golul, singurul din această partidă a fost înscris ca urmare a unei faze de contraatac a formaţiei din Clinceni: Horşia a centrat de pe partea dreaptă, iar Ciprian Gliga a înscris din 4 metri, la colţul scurt.
Energeticienii fără Neagu, accidentat, Cioiu, Drugă şi Ninu, au ieşit după gol la atac, dar fără nici un rezultat pe tabela de scor. În min 13 Neacşa a centrat dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, însă ilfovenii au reuşit să respingă din careu.
Un minut mai târziu, portarul oaspeţilor, Vâlceanu, a reţinut fără probleme şutul destul de slab al lui Vlad Rusu, de la 20 de metri. De remarcat revenirea pe terne a atacantului şi golgheterului echipei de la Petroşani Vlad Rusu după o perioadă de accidentare, ca şi a lui Viorel Nicoară.
Neacşa a prins un şut bun de la 18 metri, însă mingea a lovit transversala, iar Stoenac a şutat de la 21 de metri, Vâlceanu a bâlbâit mingea, pe care era aproape să o scape în propria poartă. În minutul 56 Tudorache a centrat, Rusu a reluat cu capul din 6 metri, însă Vâlceanu a reţinut.
În min. 69 gazdele rămân fără un om pe teren, deoarece fundaşul acestora, Cosmin Achim, a văzut direct cartonaşul roşu după un fault fără minge. Şicanat de jucătorul Robert, Achim răspunde nesportiv şi l-a lovit cu piciorul pe jucătorul care cade la pământ. Fotbalistul de la Petroşani a văzut cartonaşul roşu fără discuţii, fiind trimis la vestiare de către arbitrul de centru.
În min. 75 Rusu a avut o mare ocazie de gol, însă a trimis puţin pe lângă poartă, ca mai apoi partida să se încheie cu marea ocazie de gol a oaspeţilor. Horşia a încearcat golul doi, însă Miron a respins în corner. Cu mai multă încredere gazdele ar fi putut obţine un rezultat de egalitate, dacă ar fi ieşit mai mult la joc.
„A fost un meci greu, ne aşteptam la un meci greu. Sunt o echipă bună, cu jucători cu experienţă. Au un nou antrenor cu alte metode şi concepţii. Mă bucur că am reuşit să închidem foarte bine jocul şi să ne folosim de ceea ce am văzut pe analiza pe care am făcut-o. Mă bucur că am reuşit să câştigăm şi îmi felicit jucătorii pentru asta. Autorul golului a cerut schimbarea pentru că a avut ceva probleme. Echipa gazdă va mai pune probleme în acest campionat, dar Bogdan Andone a preluat în momentul acesta o echipă care încă nu se regăseşte, dar cred că va face o echipă bună şi foarte puternică. Eu remarc toată echipa în meciul de la Petroşani”, a declarat Ilie Poenaru, antrenorul formaţiei Academica Clinceni.
Energeticianul: Miron – Tomozei, Achim, Lung, Dragu, R. Enache, Stoenac, Neacşa, Tudorache, Laur, Manole, Rusu. Antrenor: Bogdan Andone.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura