Categories: Sport

FOTBAL. Conceptul medical pentru Euro 2020 a fost prezentat la București

O delegație de la Venue Management, entitate care gestionează activităţile care se vor desfăşoară la Arena Națională pe perioada  Euro 2020, a  prezentat Ministrului Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, conceptul medical pentru protecţia organizatorilor, voluntarilor, spectatorilor şi staff-ului, în contextul pandemiei de Covid care se va aplica la meciurile din cadrul Euro 2020 găzduite de București.

„Invitaţii au prezentat conceptul medical gândit pentru protecţia organizatorilor, voluntarilor, spectatorilor şi nu în ultimul rând a staff-ului, aceasta având implicaţii majore asupra organizării meciurilor, deci şi o importanţă vitală pentru desfăşurarea evenimentului sportiv. Un scenariu de ocupare de 25 la sută din capacitatea stadionului ar însemna un număr de 12.500 spectatori prezenţi în tribune, iar siguranţa acestora, a sportivilor şi organizatorilor rămâne un obiectiv prioritar, alături de cel legat de disputarea fără incidente a meciurilor”, se mai arată pe site-ul MTS.citat.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciurile Austria – Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00), Ucraina – Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00), Ucraina – Austria (21 iunie, ora 19:00), toate în Grupa C, precum şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).

Campionatul European, se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021 în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

6 ore ago

Bulina albă

Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…

6 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…

6 ore ago

Un județ curat, dar pe datorie. SUPERCOM are de recuperat 9,3 milioane de lei

Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de sa­lu­britate c­ând datoriile pentru serviciile ofe­rite…

6 ore ago

„Cristale de zahăr”, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hu­nedoara – Deva, cu spri­jinul Consiliului Ju­de­țean Hunedoara, or­ga­nizează în 12…

6 ore ago

Centrala pe gaz de la Mintia, aproape de pornire. Investiția de 1,2 miliarde de euro, susținută de guvern

Ieri, premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții companiei Mass Global Energy Rom, în contextul…

6 ore ago