Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a păstrat programarea meciurilor de baraj pentru menţinerea/promovarea în Liga I la 9 şi 12 august după ce şapte din cele opt echipe din play-out-ul Ligii I s-au arătat de acord cu aceste date.
„Comitetul de Urgenţă ia act de opinia exprimată de majoritatea cluburilor din play-out-ul Ligii I şi pe cale de consecinţă păstrează programarea jocurilor de baraj pentru menţinerea/promovarea în Liga I pentru datele de 9 şi 12 august 2020”, a informat FRF, pe site-ul său oficial.
Ca urmare a deciziei Comitetului de Urgenţă din 3 august 2020, echipa FC Dinamo nu va mai avea timp să dispute decât una din cele şase partide restante şi va încheia sezonul pe 7, poziţie retrogradabilă în Liga a II-a.
În afara partidei cu FC Viitorul, programată astăzi,
5 august, pe teren propriu, în ultima etapă a play-out-ului, Dinamo mai are cinci meciuri restante, după cum urmează: Dinamo – Chindia (etapa a 3-a), FC Hermannstadt – Dinamo (etapa a 4-a), Chindia – Dinamo (etapa a 10-a), Dinamo – FC Hermannstadt (etapa a 11-a) şi Sepsi OSK – Dinamo (etapa a 12-a).
Din cauza numărului mare de jucători infectaţi cu noul coronavirus şi a regulamentului de izolare impus de autorităţi în astfel de cazuri, echipa Dinamo nu a putut juca şi ocupă în acest moment penultimul loc în clasamentul play-out-ului Ligii I, cu 24 de puncte.
Comitetul de Urgenţă al FRF a aprobat comunicarea către UEFA a cluburilor care urmează a participa în competiţiile europene intercluburi în sezonul 2020-2021, după cum urmează: Liga Campionilor – CFR Cluj; Europa League – Universitatea Craiova, FC Botoşani, FCSB – câştigătoarea Cupei României; Youth League –
FC Viitorul – câştigătoarea Ligii Elitelor U19.
Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…
Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…
Un bărbat de 34 de ani, din Petroșani, a fost reținut în urmă cu puțin…
Un bărbat de 53 de ani, din comuna Romos, a fost plasat sub protecția unui…
Ultimele patru zile au fost solicitante pentru echipajele de salvatori din cadrul ISU Hunedoara, care…